Despre turcul care avea o nevastă cu tricou roşu

Sună telefonul. Nici ţac, nici pac, direct la subiect.
- Tu cumva pierdut ceva ce e la mine?
- Ce'ai, dom'le? Eşti întreg la cap?
- Doamnă, nu vorbi aşa, am telefon de la tine.
- Ce ai?
- Telefon care tu pierdut.

Dap. Mara şi'a pierdut telefonul. Şi l'a găsit acest domn care a sunat'o pe mama Marei. Turc, după germana pe care o vorbeşte.

- Tu venit mâine dimineaţă la capăt tramvaiul şinş, soţia mea a lucra acolo, face măturat vagoane, găseşti pe soţia acolo în tricou roşu, dat ea ţie telefon.
- Bine, bine, da' cum o cheamă pe soţia ta? Să ştie fetiţa pe cine caută.
- E prea greu pentru dumneata. Tu nu trebuie ştie cum o cheamă, soţia mea nume nu uşor de ţinut la minte. Tu ţinut la minte şi spus la fetiţa femeie cu roşu tricou.
- Dar dimineaţă e la şcoală fetiţa, toată ziua e la şcoală. Cum facem?
- Nu e problemă. Soţia aşteaptă fetiţa la tine şi mâine.


Notă: povestea este rezumatul poveştii povestite de mama Marei şi am pus'o pe blog în ideea că doamna (care nu este neapărat Omul din Tramvai, personajul principal al unui roman pe care, poate, îl va scrie) se va apuca de propriul blog. E deja, de două decenii jumate, prea bine integrată în lumea asta ca să nu merite să o povestească dinlăuntru.