Pagini

duminică, 15 noiembrie 2009

Criza din Germania. Cursul scurt.

Pentru că de două ori, în această săptămână, mi s'a spus / pus întrebarea despre sfârşitul crizei din Germania, am zis c'o devenit un clasic aşa că, a treia oară, o fac celebră!

Aşadar:

Aşa zic ei, c'o trecut; de fapt, criza în Germania nu vine neapărat de la americani ci se trage, mai degrabă, de la excesul de politici sociale din ultmele decenii, de la statul providenţă care a încercat să facă economie de piaţă pe un suport aproape socialist. Adică, în cele din urmă, falimentar.
Sfârţitul a tot fost prelungit, recesiunea trăia în sufletul fiecăruia, cam cum stau guvernanţii români călare pe cursul valutar înainte de fiecare alegeri - dar, sub Schroeder (care a şi pus osul la degringoladă prin incompetenţă managerială), au pornit-o serios la vale; atâta, doar, că au reuşit să planeze, nu s'au prăvălit.
Concret, criza se manifestă în special prin reducerea destinaţiilor de concediu; adică în loc de trei ieşiri în străinătate anual, neamţul face numai una; hai, două! Bine, asta, în condiţiile în care e din ce în ce mai greu să spui că Mallorca şi Ibiza nu's landuri germane.

Acuma, sigur, au prins şi antreprenorii ocazia să astupe gura sindicatelor şi să facă restructurări; pe de altă parte, criza nu se va termina în Germania decât după ce se va fi terminat peste tot
căci Germania e prin excelenţă profitabilă din exporturi. Or, poţi fi oricât de Made in Germany - dacă n'are cine să te cumpere, beep şi căciula!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu