Tu cu cine votezi, Traiane?

Suedezul ăla simpatic - mă rog, cât de simpatic poate fi un suedez - spunea, deunăzi, că a dezvălui numele candidaţilor la funcţiile europene pentru care se cinează astăzi la Bruxelles ar fi o sinucidere politică.

„Într-un asemenea caz, premierul aferent ar da de înţeles propriului popor: sunt în drum spre un nou job, dar luni mă întorc. Şi, dacă nu primesc jobul, tot pe voi vă iubesc. Îmi pare rău, dar cine a fost vreaodată politician şi se pricepe cât de cât la politică, vă va spune că un asemenea scenariu este nerealist".

(sursa: DW)

Sigur, pe lângă politicianismul premierului suedez Fredrik Reinfeldt, există coridoarele diplomatice pe la ale căror colţuri se rostesc diverse nume (Guardian face o bursă a şanselor în cazul candidaţilor la Preşedinţia UE, de exemplu). Nu, Adrian Severin nu. Severin, cel puţin, a scăpat de o grijă. Ceilalţi sunt, fiecare, oarecum, în situaţia unui Klaus Johannis cu mulţi Traian Băsescu.

Comentam, ieri, pe marginea unui link postat pe Facebook de Iulia (de altfel, bine documentată în chestiuni ce ţin de natura zbaterilor europene - aproape insider al problemei) şi o făceam cu un euroscepticism poate puţin încins însă, în orice caz, atipic mie. Era vorba despre un link spre un articol din Le Monde, în care autorul vorbea despre "Vremea Europei". Spuneam aşa:

Iulia, le temps ăla este, de fapt, mai de grabă les temps - şi n'am eu fire de păr câte voci au desenat, în ultimii ani, scenariul frumoasei emancipări a Europei şi şi'au imaginat altceva decât vocea hodorogită a lui Kissinger rostind celebra întrebare cu numărul de telefon
mi'e teamă că suntem o adunare de naţiuni hodorogite, ca să folosesc un limbaj deloc academic, un fel de 27 de bătrâni care şi'au zis că, la pensionare, or să călătorească şi care au nimerit în aceeaşi vacanţă - o croazieră de lux; numai că a). fiecare vine cu tabieturile lui de'o viaţă ce nu mai pot fi neam corectate, c'aşa'i de la o vârstă, peste care se aşterne un început de surzenie şi un pic de senilitate şi b). vaporul se cam duce în derivă, pentru că, iaca, sunt cam multe moaşe, y compris buricul...
aş vrea să nu fie aşa, însă n'am contraargumente solide. deocamdată. sau încă.

Aş putea face nişte adnotări a posteriori. Aş zice, de exemplu, că suntem, mai degrabă, o adunătură, decât o adunare. Dar subiectul e suficient de deschis pentru a nu încerca să epuizez totul dintr'o postare pe blog. Am, însă, aşa, la ceas de dimineaţă, o nedumerire. Preşedintele jucător (şi premierul provizoriu?) reprezintă România la cina cea de taină, mai pe seară, azi. Şi, acum, nedumerirea: pe care Românie o reprezintă? Căci dacă e cineva care să fi aflat cu ce mandat (subliniez) primit de la români se duce şeful statului, un fel de funcţionar public, la Bruxelles, acum să vorbească sau pururi să tacă.