Getrouwheidsgangul lui Joël Pécheur

Vreau o bere cu gust de bere.
Se uită lung la mine.
Nu vreau bere cu gust de cireşe. O bere. Bere adevărată. Neagră. Trapistă.

Tatăl unui coleg de liceu ne'a spus, cândva, că berea este şampania hamalilor. Bine, o spunea înainte de 1989. Nu cunoştea berea belgiană. Nu poţi deveni un Tiger Woods al băutului dacă nu eşti în stare să descoperi gangurile camuflate în dosul platourilor cu moluşte de pe Rue de Bouchers. Bine, că nu poţi găsi Rue de Bouchers (sau Beenhouwersstraat)... Nu ştiu câtă lume cunoaşte strada aceasta din dosul lui Grand Place (sau Grote Markt). Mai degrabă întrebi de "strada cu restaurantele".

Sufocat de turiştii pămpălăi oprindu'se brusc pentru a se recupera şi agresat de băieţii ăia care eşuează constant în a'şi etala priceperea într'ale antropologiei, invitându'te, pre limba care (cred ei) se potriveşte fizionomiei, să mănânci în înghesuitul restaurant kitsch al patronului lor... în isteria aceea, deci, rişti să omiţi ceea ce, de fapt, e mai important: cele câteva ganguri în care se ascund poate cele mai faine taverne din lume. Impasse de la Fidélité (Getrouwheidsgang), cu "fraţii" Delirium Café şi Floris Bar, este paradisul pelerinului însetat. Lumea dă năvală, de regulă, în Delirium, atrasă de sutele de sortimente de bere. Vis-a-vis, dincolo de peretele pe care îşi face treaba (mică) Jaeneken, sora lui Maneken Pis, Floris are, la fel, sute de sortimente de bere. Dar e mai cunoscut pentru absinthul său de toate neamurile la care m'am uitat luuuung şi cu poftă. Clar trebuie să ajung la Bruxelles pentru mai mult decât un dus-întors la volanul lui Ionică.


Ciuleşte bine urechile şi vorbeşte clar şi limpede. Cere cât mai explicit - pe litere aspru şi sonor apăsate. Volumul trebuie să fie mai puternic decât vocea lui Angus Young ţipând din boxe. Şi, Doamne fereşte, nu fă nici un gest cu degetele. Barmanii sunt băieţi cât se poate de ok, prietenoşi, săritori şi gata să te asiste în alegerea băuturii potrivite. Dar ceea ce văd are întotdeauna prioritate. Dacă ai cerut o trapistă şi ai întărit cererea cu degetul mare ridicat, omul din spatele tejghelei va turna bere din butoi. Nu ştiu de care e, ceva nefiltrat, după cum arăta. Poate Chimay. Dar e blondă. Iar Chimay am şi acasă - şi, încă, brună. Un Westmalle Dubbel să fie.

Va umple ţapul, va da la o parte, cu lama unui cuţit, gulerul de spumă, va coborî recipienul într'o căldare cu apă, să nu te deranjeze în palmă ceea ce s'a prelins peste buza paharului, te va privi şi îţi va da ceea ce a înţeles el că ai comandat. După care îţi va explica, la fel de pietenos, că, în Belgia, un deget ridicat este codul unanim acceptat pentru "încă un rând de la dozator". Şi îţi va da ceea ce, de fapt, ai vrut.



A propos de prioritate: în Belgia funcţionează prioritatea absolută de dreapta. Orice straduţă care se varsă în şoseaua pe care circuli are întâietate. Şi, a propos de străzi: degeaba au toate autostrăzile luminate şi cea mai bună bere din lume, de vreme ce asfaltul te face să te simţi ca acasă!


PS: privindu'l pe Joël Pécheur, proprietarul celor două cârciumi de pe Getrouwheidsgang, îţi e cât se poate de limpede seama că EL e Omul pentru care berea nu mai are nici un secret; e genul de personaj în cazul căruia nu vrei pentru nimic în lume să schimbi imaginea pe cuvinte - regia, fotografia cu Joël, vă rog!

PPS: SE FUMEAZĂ ÎNĂUNTRU!