Sindicatele din sectorul public intră în grevă de avertisment. Politica tarifară. Lefurile, cum ar veni. Sindicatele vor cinci procente. Statul nu vrea nimic.
Se intră, disciplinat, în greva de avertisment.
Se desfăşoară greva de avertisment, fără incidente.
Se iese din greva de avertisment civilizat, la ora stabilită, în ordinea nemţească specificată în regulamentul de funcţionare.
Se merge acasă sau, după caz, la schimbul doi.
Se dă la ştiri. La talk-show-ul politic se discută despre cât de moral este un stat care ar putea cumpăra dischete furate cu datele personale ale celor ce au eludat fiscul şi au profitat de secretul bancar elveţian. Nici un lider sindical nu va fi invitat în studioul tv şi nu va fi contactat telefonic.
Se liniştesc spiritele. Pentru că vine carnavalul.
După ce se termină mahmureala de carnaval se aşează la masă.
Se negociează în mai multe rânduri.
Apoi, undeva înainte de Paşte, se anunţă compromisul: angajaţii din domeniul public primesc o recitificare tarifară de două procente. Adică le creşte, cum ar veni, leafa - cu 2%.
Aşa merg lucrurile în Germania de decenii bune. Standard. Şablon. Nimic nu o ia razna.
În afară de mersul trenurilor. Căile ferate germane erau, de la Otto, Diesel şi chiar dinaintea lor, etalonul punctualităţii. Îţi reglai ceasul după Zug. Vorba lui Topârceanu: "dă'i, neamţule, drumul". Se duce de râpă ţara şi se'nvârte Bismark în mormânt. Pe Twitter curg anunţuri cu întârzieri ale trenurilor prin gara Bonn (cu durata & motivaţia întârzierii incluse şi scuzele induse). Acum, după ce că nu mai poţi pune baza în trenuri, mai intră şi transportul local şi regional rutier (care ţine, desigur, de primării) în greva aceea de avertisment. Unde mai pui că bună parte din şoselele landului sunt patinoare (iar li s'a terminat sarea şi pe românul Turcu de la Dortmund, Der Regele Sării, l'a luat la ochi fiscul). Pe A45 se stă preţ de vreo 30 de kilometri încă de ieri, pe ambele sensuri, până vor fi scoase tirurile puse de'a curmezişul; şi ieşirea spre Amsterdam era ieri blocată. La radio sună oameni cu simţul german al răspunderii şi spirit civic revoltat, certându'i pe bezmeticii rămaşi de două zile înţepeniţi pe autostradă - doar li s'a spus că în februarie e iarnă!
Până una-alta, zic slavă Cerului că Iosif şi Maria nu şi'au ales să trăiască în secolul german 21; am fi sărbătorit Crăciunul pe 25 mai.
Se intră, disciplinat, în greva de avertisment.
Se desfăşoară greva de avertisment, fără incidente.
Se iese din greva de avertisment civilizat, la ora stabilită, în ordinea nemţească specificată în regulamentul de funcţionare.
Se merge acasă sau, după caz, la schimbul doi.
Se dă la ştiri. La talk-show-ul politic se discută despre cât de moral este un stat care ar putea cumpăra dischete furate cu datele personale ale celor ce au eludat fiscul şi au profitat de secretul bancar elveţian. Nici un lider sindical nu va fi invitat în studioul tv şi nu va fi contactat telefonic.
Se liniştesc spiritele. Pentru că vine carnavalul.
După ce se termină mahmureala de carnaval se aşează la masă.
Se negociează în mai multe rânduri.
Apoi, undeva înainte de Paşte, se anunţă compromisul: angajaţii din domeniul public primesc o recitificare tarifară de două procente. Adică le creşte, cum ar veni, leafa - cu 2%.
Aşa merg lucrurile în Germania de decenii bune. Standard. Şablon. Nimic nu o ia razna.
În afară de mersul trenurilor. Căile ferate germane erau, de la Otto, Diesel şi chiar dinaintea lor, etalonul punctualităţii. Îţi reglai ceasul după Zug. Vorba lui Topârceanu: "dă'i, neamţule, drumul". Se duce de râpă ţara şi se'nvârte Bismark în mormânt. Pe Twitter curg anunţuri cu întârzieri ale trenurilor prin gara Bonn (cu durata & motivaţia întârzierii incluse şi scuzele induse). Acum, după ce că nu mai poţi pune baza în trenuri, mai intră şi transportul local şi regional rutier (care ţine, desigur, de primării) în greva aceea de avertisment. Unde mai pui că bună parte din şoselele landului sunt patinoare (iar li s'a terminat sarea şi pe românul Turcu de la Dortmund, Der Regele Sării, l'a luat la ochi fiscul). Pe A45 se stă preţ de vreo 30 de kilometri încă de ieri, pe ambele sensuri, până vor fi scoase tirurile puse de'a curmezişul; şi ieşirea spre Amsterdam era ieri blocată. La radio sună oameni cu simţul german al răspunderii şi spirit civic revoltat, certându'i pe bezmeticii rămaşi de două zile înţepeniţi pe autostradă - doar li s'a spus că în februarie e iarnă!
Până una-alta, zic slavă Cerului că Iosif şi Maria nu şi'au ales să trăiască în secolul german 21; am fi sărbătorit Crăciunul pe 25 mai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu