Gara. Gările.

Toate gările seamănă între ele.
Aceleaşi peroane de nefumători.
Aceleaşi automate de emis bilete.
Aceleaşi plăcuţe purtând pe ele aceleaşi 28 de litere combinate într'un fel sau altul.
Aceleaşi toalete cu fise.
Aceleaşi coşuri industriale la orizont, confundându'se, uneori, cu ceaţa.
Aceleaşi perechi de picioare grăbite spre mereu acelaşi alt peron.
Aceleaşi desene pe stâlpii de susţinere a pasarelelor.
Aceleaşi reclame.
Aceleaşi branduri pe pungile de plastic sau hârtie.
Aceleaşi costume negre, sub pardesiuri crem, înfăşurate la gât cu un fular de lână sută la sută pură virgină.
Aceleaşi capete înfăşurate în baticuri şi păşind smerit, un metru - doi, în spatele bărbatului sau în urma propriei demnităţi insuficient explorate.
Aceleaşi ştiri în ziarul de dimineaţă, aceleaşi priviri descompuse în feţele de seară.
Acelaşi bratwurst în chiflă şi cu muştar pe farfurii de carton.
Aceleaşi voci "Meine Damen und Herren la peronul III, bine aţi venit în... Următoarele posibilităţi de călătorie...".
Aceleaşi două prietene, una dintre ele fumând West, la acelaşi peron aşteptând acelaşi tren regional de 7:42 AM cu destinaţia Bonn-Mehlem.
Aceiaşi asiatici; sau, poate, nu?
Aceleaşi cafele aburind înainte de urcarea în tren. În aceleaşi pahare maro sau crem sau roşii - de carton.
Aceleaşi întârzieri, aceleaşi motive, aceleaşi scuze.
Acelaşi spectacol al furnicarului erupând când se deschid uşile, mult mai spectaculos dacă l'ai putea privi de undeva dintr'un deasupra.
Aceleaşi şantiere; şantierele noastre cele de toate zilele.

Toate şantierele seamănă între ele.
"Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar produs. Construim pentru dumneavoastră. Vă mulţumim pentru înţelegere".
Disconfortul temporar produs se mută dintr-un loc într'altul. Mereu pe drumurile noastre. Temporarul se prelungeşte. Trecem dintr'un şantier într'altul. Am ajuns, pur şi simplu, şantier.

Atenţie, uşile se închid automat!