Well, acum, după ce, citez (scuze mama!) din comentariul la postarea anterioară, m'am făcut de căcat cu franceza mea, am încheiat citatul, să revin la lucurile cu care mă fac aşa de regulă.
Şthii, îmi ţipă la ureche pentru a se face auzit peste zarva din jur, nuoi s-hunthem un chlub de fumăthuori şih pentrhu cha luchrurili săh răhmână aşah, emithem legitimahţii thuthurour celhor chare inthră aicş. Unde h-ul este, de celel mai multe ori, nepronunţa, având numai rolul de a da o altă tonalitate decât în germană sunetelor.
Ştiu. De fapt, auzisem deja de practica asta. Şi germana ta sună funny.
OK, atunci, îmi răspunde în engleză, te rog să completezi acest formular. Nu te costă nimic. Vrem doar să fim acoperiţi dacă vine vreo inspecţie.
Germania a introdus regulile europene în materie de fumat, dar cârciumarii din zona Kölnului au introdus propriile reguli, într'un pachet intitulat Om. Cultură. Cârciumă. şi care, de fapt, constă în ocolirea interdicţiei de a fuma în spaţii publice. Kneipele şi o bună parte din barurile din Renania de Nord - Westfalia s'au transformat, astfel, în cluburi. Undeva prin 2005-2006, "cererile de adeziune" se completau la uşa principală a locantei şi presupuneau că, odată semnată coala aceea A4, deveneai parte a clubului de fumători care'şi avea acolo sediul şi că aveai dreptul să participi la întrunirile regulate ale membrilor care se strâng pentru a savura împreună plăcerea produselor de tutun. Este, scrie în articolul 2 al "constituţiei" clubului, un exerciţiu de cultivare a toleranţei.
Doamne, cât de mult îmi dorisem să gust savoarea vieţii britanice! Alături de ceaiul de la ora 5, votul de joi şi cursa de la Derby, apartenenţa la un club este un simbol al subiecţilor Majestăţii Sale. De când am ascultat vinilul Electrecord cu dramatizarea radiofonică a Ocolului Pământului în 80 de zile (şi l'am ascultat până n'a mai fost bun de nimic), cu un Radu Beligan jucând un Phileas Fogg magistral, am poftit să simt cum e să fii membru într'un club. Suna cumva... cumva masonic. Şi, iaca, vineri seara mi s'a'ntâmplat.
Intru des în irish pub-ul Corkonian din Alte Markt, una din cele trei cârciumi irlandeze ale Coloniei în care'mi mai ostoiesc setea socializând la un meci de fotbal sau rugby. În Flanagan's sunt deja prieten cu patronul, în The Harp şi Corkonian mă ştiu cu barmanii. Am fost de enspreci ori în Corkonian; aseară venisem ţintit în centru pentru că citisem pe undeva că se cântă, live, jigs şi alte tradiţionalităţuri irlandeze. Pe câteva ecrane, Marica marca din nou, împingând Bochumul spre liga a 2-a. Câteodată îmi pare rău pentru Bochum - dar când îmi aduc aminte de câtă răutate s'a revărsat când cu mutarea Nokia la Jucu, îmi trece.
Aşa că, de aseară, am devenit mason. Cererea mea de adeziune va îngălbeni într'o pivniţă din Alte Markt, sub cârciuma irlandeză Corkonian, club cu activtate cultruală bogată constând în savurarea produselor de tutun.
Şthii, îmi ţipă la ureche pentru a se face auzit peste zarva din jur, nuoi s-hunthem un chlub de fumăthuori şih pentrhu cha luchrurili săh răhmână aşah, emithem legitimahţii thuthurour celhor chare inthră aicş. Unde h-ul este, de celel mai multe ori, nepronunţa, având numai rolul de a da o altă tonalitate decât în germană sunetelor.
Ştiu. De fapt, auzisem deja de practica asta. Şi germana ta sună funny.
OK, atunci, îmi răspunde în engleză, te rog să completezi acest formular. Nu te costă nimic. Vrem doar să fim acoperiţi dacă vine vreo inspecţie.
Germania a introdus regulile europene în materie de fumat, dar cârciumarii din zona Kölnului au introdus propriile reguli, într'un pachet intitulat Om. Cultură. Cârciumă. şi care, de fapt, constă în ocolirea interdicţiei de a fuma în spaţii publice. Kneipele şi o bună parte din barurile din Renania de Nord - Westfalia s'au transformat, astfel, în cluburi. Undeva prin 2005-2006, "cererile de adeziune" se completau la uşa principală a locantei şi presupuneau că, odată semnată coala aceea A4, deveneai parte a clubului de fumători care'şi avea acolo sediul şi că aveai dreptul să participi la întrunirile regulate ale membrilor care se strâng pentru a savura împreună plăcerea produselor de tutun. Este, scrie în articolul 2 al "constituţiei" clubului, un exerciţiu de cultivare a toleranţei.
Doamne, cât de mult îmi dorisem să gust savoarea vieţii britanice! Alături de ceaiul de la ora 5, votul de joi şi cursa de la Derby, apartenenţa la un club este un simbol al subiecţilor Majestăţii Sale. De când am ascultat vinilul Electrecord cu dramatizarea radiofonică a Ocolului Pământului în 80 de zile (şi l'am ascultat până n'a mai fost bun de nimic), cu un Radu Beligan jucând un Phileas Fogg magistral, am poftit să simt cum e să fii membru într'un club. Suna cumva... cumva masonic. Şi, iaca, vineri seara mi s'a'ntâmplat.
Intru des în irish pub-ul Corkonian din Alte Markt, una din cele trei cârciumi irlandeze ale Coloniei în care'mi mai ostoiesc setea socializând la un meci de fotbal sau rugby. În Flanagan's sunt deja prieten cu patronul, în The Harp şi Corkonian mă ştiu cu barmanii. Am fost de enspreci ori în Corkonian; aseară venisem ţintit în centru pentru că citisem pe undeva că se cântă, live, jigs şi alte tradiţionalităţuri irlandeze. Pe câteva ecrane, Marica marca din nou, împingând Bochumul spre liga a 2-a. Câteodată îmi pare rău pentru Bochum - dar când îmi aduc aminte de câtă răutate s'a revărsat când cu mutarea Nokia la Jucu, îmi trece.
Aşa că, de aseară, am devenit mason. Cererea mea de adeziune va îngălbeni într'o pivniţă din Alte Markt, sub cârciuma irlandeză Corkonian, club cu activtate cultruală bogată constând în savurarea produselor de tutun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu