Am citit (îndeosebi partea a doua din) amintirile cuiva care a fost, pentru o vreme, în Germania. Update, septembrie 2014: pare-mi-se că, între timp, linkul nu mai duce niciunde.
În mare, povestea reflecta ceea ce se petrece într'o comunitate germană lucrativă, acolo unde respectul domină şi este secondat îndeaproape de conştientizarea traseului echipei spre performanţa care, în sine, este singurul generator al binelui individual.
Există, însă, şi în Germania destule angrenaje anchilozate, în special în domeniul public. Acolo unde anii de aur ai statului social, ai statului providenţial, au oferit pe tavă accesul spre bunăstare, cocoţând funcţionarul pe un piedestal, într'un turn al inamovibilităţii, senator pe viaţă al unei poziţii profesionale intangibile. Mai bună, mai rea - dar a lui şi numai a lui.
Pe măsura scurgerii timpului, mecanismul şi-a perfecţionat anchilozarea. Învăţând din propriile greşeli, eliminând surplusul de sarcini, sacrificând orice risc. Când un funcţionar public german îţi spune "nu sunt îndreptăţit să vă răspund la această întrebare" nu o face din dispreţ sau lene ci pentru că, undeva, într'un trecut oarecare, un alt individ - situat pe acelaşi nivel - a dat un răspuns care s'a dovedit a nu fi 100% corect şi, ca atare, a plătit - pentru neglijenţă în serviciu, pentru dezinformarea contribuabilului, cine ştie cum şi pentru ce, dar a plătit. Nu'ţi rişti jobul din care aştepţi să ieşi la pensie, dacă o mai apuci în viaţa ta, pentru a'i uşura viaţa lui, unui necunoscut.
Cum corb la corb nu'şi scoate ochiul, sistemul a dezvoltat şi o reţea complexă de prudenţă, în care Frau A şi Herr B şi Fräulein C au bătut palma să se verifice reciproc. Onest, la vedere, nu pe la spate. Şi să se tragă, la nevoie, discret de mânecă.
O anumită cutie are nevoie de o etichetă nouă.
Nu ai voie să scoţi o etichetă din sertar şi să o pui pe cutie.
Suni superiorul direct şi îl anunţi că e nevoie de o schimbare.
Acesta sună la departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune". I se spune să deschidă intranetul unde se află un formular - nu, nu acela, mai jos, mai... mai... aşa, acela.
Acuma: este învăţat să completeze formularul, care, în varianta electronică, are box-uri editabile. Se completează integral, da?
Apoi îl va printa şi trimite prin fax, de la etajul parter -1 la etajul 2 până cel târziu miercuri la ora 13:30.
Şi, de acum, aştepţi.
Aştepţi până la sfârşitul săptămânii când se reuneşte comitetul de analiză a cererilor din comisia de administrare a consumabilelor din departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune".
La începutul săptămânii viitoare vei găsi, la cutia ta poştală de la etajul parter -2, un plic trimis prin poşta internă în care se află o scrisoare pe o coală format A4, din hârtie reciclată, care te anunţă că ţi s'a aprobat cererea iar cu această hârtie te prezinţi la subsolul -2, unde se află depozitul de consumabile administrat de departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune". Deschis marţi, între două ceasuri - 11:20 şi 12:10.
Varianta mai lungă ar fi inclus şi necesitatea ca şeful să obţină:
1. o constatare scrisă cum că respectiva cutie există;
2. o constatare scrisă cum că respectiva cutie nu mai are etichetă;
3. o constatare scrisă cum că respectiva cutie are nevoie de o etichetă nouă
(pentru fiecare dintre punctele 1-3 ai nevoie de câte un Gutachter, de un constatator care va trebui să obţină aprobarea de a veni la tine şi să îşi/îţi va face programare; în cazul fericit, Gutachter-ii 1, 2 şi 3 vor fi una şi aceeaşi persoană, deşi, mai degrabă, nu sunt - e ilegal să rişti securitatea locului de muncă, obligând un angajat să răspundă simultan de mai multe lucruri)
4. o aprobare scrisă, din partea superiorului direct al şefului căruia i te'ai adresat, aprobare care să confirme că secţia în care lucrezi are dreptul să schimbe eticheta şi se aprobă această cheltuială bugetară care înseamnă transferul de fonduri din bugetul instituţiei în bugetul instituţiei - pentru etichetă şi pentru minutele de muncă prestate de fiecare dintre cei în absenţa cărora eticheta nu ar ajunge pe cutia care are nevoie de o etichetă nouă.
Zeiss (ţais), nu?
PS: sincer să fiu, mă bucur că m'am născut în România; dacă m'aş fi născut în Canada sau Noua Zeelandă, lăsam dracului Germania şi mă duceam înapoi!
În mare, povestea reflecta ceea ce se petrece într'o comunitate germană lucrativă, acolo unde respectul domină şi este secondat îndeaproape de conştientizarea traseului echipei spre performanţa care, în sine, este singurul generator al binelui individual.
Există, însă, şi în Germania destule angrenaje anchilozate, în special în domeniul public. Acolo unde anii de aur ai statului social, ai statului providenţial, au oferit pe tavă accesul spre bunăstare, cocoţând funcţionarul pe un piedestal, într'un turn al inamovibilităţii, senator pe viaţă al unei poziţii profesionale intangibile. Mai bună, mai rea - dar a lui şi numai a lui.
Pe măsura scurgerii timpului, mecanismul şi-a perfecţionat anchilozarea. Învăţând din propriile greşeli, eliminând surplusul de sarcini, sacrificând orice risc. Când un funcţionar public german îţi spune "nu sunt îndreptăţit să vă răspund la această întrebare" nu o face din dispreţ sau lene ci pentru că, undeva, într'un trecut oarecare, un alt individ - situat pe acelaşi nivel - a dat un răspuns care s'a dovedit a nu fi 100% corect şi, ca atare, a plătit - pentru neglijenţă în serviciu, pentru dezinformarea contribuabilului, cine ştie cum şi pentru ce, dar a plătit. Nu'ţi rişti jobul din care aştepţi să ieşi la pensie, dacă o mai apuci în viaţa ta, pentru a'i uşura viaţa lui, unui necunoscut.
Cum corb la corb nu'şi scoate ochiul, sistemul a dezvoltat şi o reţea complexă de prudenţă, în care Frau A şi Herr B şi Fräulein C au bătut palma să se verifice reciproc. Onest, la vedere, nu pe la spate. Şi să se tragă, la nevoie, discret de mânecă.
O anumită cutie are nevoie de o etichetă nouă.
Nu ai voie să scoţi o etichetă din sertar şi să o pui pe cutie.
Suni superiorul direct şi îl anunţi că e nevoie de o schimbare.
Acesta sună la departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune". I se spune să deschidă intranetul unde se află un formular - nu, nu acela, mai jos, mai... mai... aşa, acela.
Acuma: este învăţat să completeze formularul, care, în varianta electronică, are box-uri editabile. Se completează integral, da?
Apoi îl va printa şi trimite prin fax, de la etajul parter -1 la etajul 2 până cel târziu miercuri la ora 13:30.
Şi, de acum, aştepţi.
Aştepţi până la sfârşitul săptămânii când se reuneşte comitetul de analiză a cererilor din comisia de administrare a consumabilelor din departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune".
La începutul săptămânii viitoare vei găsi, la cutia ta poştală de la etajul parter -2, un plic trimis prin poşta internă în care se află o scrisoare pe o coală format A4, din hârtie reciclată, care te anunţă că ţi s'a aprobat cererea iar cu această hârtie te prezinţi la subsolul -2, unde se află depozitul de consumabile administrat de departamentul "identităţi ale obiectelor din gestiune". Deschis marţi, între două ceasuri - 11:20 şi 12:10.
Varianta mai lungă ar fi inclus şi necesitatea ca şeful să obţină:
1. o constatare scrisă cum că respectiva cutie există;
2. o constatare scrisă cum că respectiva cutie nu mai are etichetă;
3. o constatare scrisă cum că respectiva cutie are nevoie de o etichetă nouă
(pentru fiecare dintre punctele 1-3 ai nevoie de câte un Gutachter, de un constatator care va trebui să obţină aprobarea de a veni la tine şi să îşi/îţi va face programare; în cazul fericit, Gutachter-ii 1, 2 şi 3 vor fi una şi aceeaşi persoană, deşi, mai degrabă, nu sunt - e ilegal să rişti securitatea locului de muncă, obligând un angajat să răspundă simultan de mai multe lucruri)
4. o aprobare scrisă, din partea superiorului direct al şefului căruia i te'ai adresat, aprobare care să confirme că secţia în care lucrezi are dreptul să schimbe eticheta şi se aprobă această cheltuială bugetară care înseamnă transferul de fonduri din bugetul instituţiei în bugetul instituţiei - pentru etichetă şi pentru minutele de muncă prestate de fiecare dintre cei în absenţa cărora eticheta nu ar ajunge pe cutia care are nevoie de o etichetă nouă.
Zeiss (ţais), nu?
PS: sincer să fiu, mă bucur că m'am născut în România; dacă m'aş fi născut în Canada sau Noua Zeelandă, lăsam dracului Germania şi mă duceam înapoi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu