Live

În stânga mea un domn la fel de singur, morocănos şi îngheţat ca şi mine. În dreapta, o duducă, venită în ultimul moment, cu prietenul ei, un negru slab şi de două ori mai înalt decât ea. În spate, o familie - doamna şi domnul, doi copii între ei. La dreapta negrului, un alt negru tinerel cu un domn între două vârste. În dreapta lor, o doamnă cu patru fetiţe de până prin 12 ani.
Intră echipele încep imnurile. Colţul Azerbaidjanului îşi cântă imnul. Restul stadionului, vreo 43.000 de spectatori, aplaudă. Umrează imnul Germaniei, cu textul afişat pe cele două ecrane ale stadionului. Foarte convins şi mândru de Deutschlandul său über alles cântă, fără să se uite la text, negrul duducii. Negrul 2 pare destul de gay, după modul în care ţine savoniera de fotografiat - de culoare roz. Poate şi şapca să fie de vină - e plină de paiete aurii strălucitoare.
Meciul merge bine, se marchează, marchează şi Podolski, idolul tribunelor, marchează şi porterul Neuer, în proprie poartă. Duduca schimbă sms-uri. Trag cu ochiul. "Dar un portar nu'şi poate da autogol". Well, încă n'ai aflat multe, duducă...
E cinci la unu (şi va mai veni un gol, pe final) iar Yanick, băiatul familiei din spate, îşi întreabă tatăl dacă se joacă tur-retur. Babacu', se vede treaba bine informat, confirmă, după care îşi dezamădeşte Yanick-ul: "da' nu mergem să vedem meciul acolo".