Russendisko

Ajuns în Gulagul de la Vorkuta, după ce nici naziştii nu l’au scutit de închisoare politică, Joseph Scholmer povestea, în cartea sa de memorii, despre ofiţerul sovietic probabil uşor nesigur în superioritatea lui faţă de nefericiţii deţinuţi şi care simţea nevoia să se desfete moral înjghebând tot felul de umilinţe pentru cei fără apărare; la un moment dat, ofiţerul îl asigură pe Schlomer că va veni o zi în care Germania va fi ocupată de ruşi chiar fără ca nemţii să-şi dea seama.

Citind, peste ani, prima carte a lui Wladimir Kaminer, am realizat că ironia ieftină, de bocanc sovietic, a ofiţerului de la Vorkuta a fost o premoniţie. Departe de a fi răgetul sinistru al biruitorului (veşnica mea întrebare: când ni se va spune, cinstit, cine a câştigat Războiul Rece?), Russendisko este o culegere de autoironii, o colecţie de aberaţii dintr'o viaţă fără orizonturi, puse cap la cap de un rusnac moscovit, multitasking & MultiKulti, aşezat la Berlin sub umbrela generoasă a traficului cu bunice imaginare de origine evreiască.

Multitasking pentru că Wladimir Kaminer face munci dintre cele mai diverse în anii săi de exil berlinez; MultiKulti pentru ca a ajuns în Germania fără să cunoască o boabă din limba aceea pe care puţin peste 100% din locuitorii non-germanofoni ai planetei o consideră ca fiind cea mai dificilă din lume şi faţă de care se nasc întrerbări de genul cum se pronunţă acest cuvânt conţinand toate literele alfabetului? - şi a sfârşit prin a scrie în limba lui Goethe. Dar şi pentru că MultiKulti se numeşte postul de radio berlinez pe care se emite în toate limbile oficial arogate de comunităţile stabilite, de’a lungul vremii, într’una dintre cele mai cosmopolite metropole ale lumii. Şi’s mulţi. Vietnamezii, turcii, chinezi, indieni, sârbi, croaţi, bosniaci, iugoslavi... Paranteză: românii nu se pun; românii, dacă's doi, au trei partide.

Şi’s mulţi, foarte mulţi ruşi (y compris ex-URSS). O mică Uniune Sovietică, de’o parte şi de alta a fostului Zid. În Weddinger Hinterhof, în piaţa din spatele lui Hakische Hoefe, pe Friedrichstrasse, iî Penzlauer Berg (acolo – de altfel – unde, în fiecare marţi seară, se înregistrează Kuechenradio, disponibil, apoi, online, în format mp3)... şi pe unde n’or mai fi!

Personajele lui Kaminer află din mers că “în germană, fata tânără nu are gen” iar “sânul e masculin” (şi asta nu mai e de mult e doar o anomalie a limbii), mănâncă decorurile unui viitor film despre asediul de la Stalingrad (în care fac figuraţie visând roluri de generali bolşevici care să le aducă... ce saăle aducă?), joacă poker dupa reguli numai de ei ştiute la fel cum numai vietnamezii ştiu să câştige la 21, se lasa greu convinşi să facă nişte cursuri de recalificare şi, apoi, cumpără restaurante pe care, încă dinainte de a le deschide, vecinii le botează “bordelul mafiot rusesc“, lovesc maşinile turcilor cui care, pe urmă, se împrietenesc pe motiv de solidaritate în faţa majorităţii, vor peşte de contrabandă cumpărat de mama-soacră din pieţele Caucazului de Nord, suferă sau nu de nostalgie, îşi fac relaţii sau le destramă...

Russendisko nu va intra în biblioteca de aur a literaturii germane sau ruseşti. Kaminer a scris'o în germana lui primitivă. Dar i'a reuşit un savuros document despre o etapă a istoriei Bătrânului Continent prea puţin cunoscută deşi atât de contemporană - sau tocmai de aceea, poate. Un document de insider.