Pagini

marți, 19 aprilie 2011

Es the e ef a en e es tzeh u

La decolări.
La aeroport?
Păi da. Cred. Nu?
Sper că am scos filtrul din priză şi am închis uşa terasei, sper că... Mda, ceva de sămânţă sigur a rămas uitat, nu poţi pleca fără sa uiţi ceva acasă, ar fi de prost augur să meargă toate ca pe roate...
Cum se citeşte?, ma întreabă, trecându'şi degetul arătător al dreptei peste numele meu afişat pe display-ul mărunţel, cu leduri, pe post de GPS. Stefanescu, îi spun, şi mă apuc să'i buchisesc. Es the e (pauză de respiraţie) ef a en (pauză 2) e es tzeh u. Ștefănescu.
Mhmmm. Aha, Stefanesco.
Mda... Mnu, ăla e u, nu o. Dar ce mai contează. Taxiul a pornit, drumul e liber, toţi şoferii cunosc locurile în care sunt amplasate radare, în maşină - desigur - nu se fumează, o sa ajung la aeroport şi am să mă enervez pentru că, marţi înainte de Paşte fiind, toată lumea pleacă iar avionul decolează din nou înainte de răsăritul soarelui, ceea ce e aberant, căci trebuie să te trezeşti cu noaptea'n cap şi trenurile nu pleacă nici ele, măcar, aşa de matinal, de ce nu l'or fi lăsat la 11?
Aţi văzut la televizor ce se întâmplă la Budapesta?
Nu, zic. Ce? Şi încerc să aflu de ce ar trebui să, mă înţelegi, intereseze.
Păi preşedintele guvernului aruncă în aer toată democraţia din ţară...
Ah, ok, gata, m'am prins, amice! Budapest ist Ungarn, you stupid, mersi că'ncerci să faci conversaţie, aber nu vă faceţi griji, însuşi marele Michael Jackson a confundat Budapesta cu Bucureşti, şi dă'i, şi hihihi, şi hahaha, uite, aşa trece mai repede un drum de un sfert de ceas la o ora matinală, când ceaţa pare mai degrabă prima rouă a anului iar luna, a naibii de lună plină, nu a apucat să se culce încă ci se oglindeşte; ireale, parcă,  amândouă - ea, luna, cocoţată pe turlele Domului, spre orizont, şi  lumina ei  plutind pe Rinul ce curge nepăsător spre o altă dimineaţă aproape ca oricare alta; aproape, zic, pentru că, de obicei, la ora asta, dorm impiegaţii, agenţii de strada cu fluierul la gât, chiar şi spărgătorii au suficient self-esteem încât să nu umble brambura la ceasul la care, zău, nu m'am prins ce'i veni şoferului (cel mult la fel de neamţ ca şi mine) să mă'ntrebe dacă am aflat ce face Jaj, Istenem!, Orban Bacsi cu democraţia.
Also: Budapest ist... Ungarn?
Ja, Budapest ist Ungarn. Und Bukarest ist...
Ach, so! Rumaenien!
Dap, suntem vecini & prieteni. Ca die Deutschen mit dem Französen, în cazul în care, aproape (+/-) la fel de neamţ ca şi mine fiind, ştie ce vreau să spun.
Aber fraţii Klitschko?
Nein, ăştia sunt ucrainieni. Alţi vecini...
Ah, ja! Ja! So! Ukrainen.

Două ore mai târziu, undeva deasupra de Veszprem sau Szeged, unser Kapitän ne salută şi ne doreşte bun venit la bordul zborului spre... hm... na ja, Bukarest. Natürlich, nu?
Deşi, după cum arată ceasul, n'ar fi exclus ca tipul să nu ştie prea bine unde trebuie să aterizeze şi dacă vrea să o facă (citind expresia facială a stewardului, mă tem că ceva nu le place la România). Sau, poate, avem printre noi pe cineva mai grăbit sa ajungă la Kandahar.

Dacă aţi apucat să citiţi aceasta postare (şi aţi avut răbdare până aici - felicitări!), înseamnă că sunt fie cârcotaş, fie un picuţ paranoic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu