Miercurea cenuşii

Astăzi - am aflat via Cezar Paul-Bădescu - apare ultimul număr al Adevărului Literar şi Artistic. Nu am fost abonat, nu am alergat o dată pe săptămână să îl cumpăr, nu cred că l'am citit vreodată din scoarţă în scoarţă. Dar au existat unii care alergau după el în fiecare săptămână, au existat şi abonaţi, a avut şi cititori din scoarţă'n scoarţă. Dacă te'nsoţeai, la un moment dat, cu revista, găseai ceva de luat cu tine în viaţă. Un semn, un gând, o idee, o bucurie, o critică... Chiar şi un "nu sunt de acord". Adică o polemică.

Acacdemia Caţavencu nu mai era, de ceve vreme, "femeia de care m'am îndrăgostit cândva" (la drept vorbind, eu trecusem deja pe Kamikaze). S-a tot culcat, pe bani, cu mulţi - şi nici măcar nu a făcut'o departe de ochii lumii. Dar, vorba lui Iliescu, nu poţi lua românului Academia Caţavencu. Ba, iaca, poţi. Doru Buşcu scrie, într-un fel de necrolog, că titlul Academia Caţavencu rămâne în portofoliul lui Adamescu - Unirea&Astra, alături de România Liberă - iar cei ce au făcut revista în vremea din urmă se mută să facă altă revistă. Vestea apare şi pe frontispiciul ultimei ediţii print (apărută, ca şi Adevărul Literar şi Artistic, tot azi) a revistei scoase de unii care încă îmi mai plac dimpreună cu alţii pe care nu i'am plăcut niciodată. Ce'o să facă Adamescu din ea, cu cine o va scoate? Nu ştiu.

Au murit ei dinozaurii, au murit ele imperiile - şi cimitirele's pline de oameni de neînlocuit.

Ce'am vrut să spun? Păi cam atâta: păcat.