Postare în care nu am spus nici măcar o dată „Big Brother”

N-am nici un chef să mă cert cu niște prieteni, așa că nu am să mă apuc să comentez pe marginea știrii cu cele două milioane de euro de la buget alocați pentru construcția unei catedrale în Slatina.

Mozilla ăsta are ceva bube în relația cu Windows-ul, bag de seamă. Sigur, orice ITst cu scaun la cap mi-ar spune să renunț la Windows. Ei, bine, am renunțat la Mozilla. Am încercat mai multe browsere, încă nu m-am decis la care să rămân.

Deocamdată rulez Facebook-ul pe Google Chrome. Safari s-a oferit să-mi dea gratis ceva add-on-uri. Cum, însă, știu că nimic nu e gratis, am zis că mai bine pas.

Undeva în dreapta ferestrei de Facebook deschisă în Chrome curge o bandă verticală de pe care aflu că A este acum prieten cu B după ce au asistat împreună la evenimentul C sau că X a fost inclus în grupul Y - și, iaca, tot așa, cam tot ce mișcă în lista mea.

În principiu (principiu enunțat la modul cel mai general și simplist astfel: „dă-i dracului, nu nu am nimic de ascuns”), nu mă deranjează. Și nici eu nu îi deranjez. Nu știu alții ce fac dar eu nu mă uit după ei. Nu îmi ajunge timpul să o fac (am mai scris, acum vreun an, despre cum am ajuns ca lucurilor cu adevărat importante le aloc ultimul moment și, de regulă, acel moment se naște mort).

Dar mă intrigă (mă sperie, chiar, ușor) lejeritatea cu care Google monitorizează tot ce mișcă pe Facebook. Or, dacă țin bine minte, ăștia doi, Brin și Zuckerberg, erau într-o oarecare stare beligernată, nu?

Ceea ce mă trimite cu gândul la războaiele contemporane. Acum câțiva ani ne imaginam că a treia conflagrație mondială se va duce în bănci. Poate că s-a și dus, poate că se va mai duce. Afganistanul, Irakul, poate, mâine-poimâine, Iranul, iaca,  la Londra sau cine știe ce ne-o mai oferi viitorul imediat, sunt excepțiile de ochii lumii, fumigenele aruncate pentru a ne da de lucru în vreme ce niște indivizi au treburi serioase de rezolvat.

Dar băncile au, dincolo de directori zgârciți, șantajiști și recompensați pentru pierderi, anumite slăbiciuni: sunt dependente de „autostrada informatică” (termenul, azi profund depășit, cu care era alintat internetul înainte de a scoate capul în lume). Așa că al treilea război mondial - sau al patrulea? - se duce în două cifre, 1 și 0, combinate în miliarde de miliarde de feluri. Altfel spus: din fața monitorului. Adică 2.0.

Dumnezeul ăla pe care îl știm cu toții de când ne ducea bunica, duminica dimineață, la biserică, Dumnezeul despre care auzeam că e atotputernic și atoate știutor, Dumnezeul despre care taica popa ne speria că poate fi și rău și-o să ne bată dacă ne scobim în nas sau ne uităm în reviste cu femei dezbrăcate, Dumnezeul acela în beneficiul căruia Guvernul României, care închide spitale și nu astupă gropi în asfalt pentru că nu are bani, a dăruit masa miresei lui Iisus cu două miliarde - Se știe! Se știe! Numai de la nașu' mic (mă iertați dar nu pot să îi spun mare), să trăiască! - de euro, Dumnezeul despre care vorbim în fel și chip zi de zi pare, dintr-odată, dacă nu mic, cel puțin nevinovat. Trebuie să închei fraza asta pe măsură, adică nemțește: haben wollen werden gewesen sein!

Așa, ce spuneam? A, da!

Deci: Dumnezeul din biserici, moschei și sinagogi (bătându-se ca chioarele între ele) este mic sau nevinovat dacă, desigur,  nu cumva a ajuns, între timp, un instrument la îndemâna dumnezeilor din Silicon Valley și a armatelor lor de arhangeli și heruvimi electronici aruncând cu sulițe informatice în tot ce mișcă pe cea mai bună dintre lumile cunoscute.

Banda aia din dreapta monitorului meu nu este decât o jucărie nevinovată. Un exercițiu de PR pe înțelesul chibiților capabili să deslușească puterea jucătorilor și strategia antrenorilor. Nu mă număr printre ei, dar înțeleg prin analogie: dacă primarul din Butimanu sau de aiurea își permite să cumpere întregului sat găleți portocalii, dacă (să mai urcăm puțin) arivistul dintr-un colegiu oarecare dă cât dă (chiar așa, cât o mai costa?) pentru a obține un loc eligibil pe listele partidului cu frâiele puterii, atunci și jucăria din dreapta monitorului meu este doar partea vizibilă a unui zuckerberg iceberg care, pentru că trebuie să poarte un nume, îi vom spune, simplu, baza de date cu informațiile pe care ei le strâng de la și despre noi. Oricât de insignifiant și lipsit de importanță oi fi sau mi-oi părea, eu, Cristian Ștefănescu. Sau tu.

Clasicii literaturii SF ar putea să moară de invidie pentru că, iaca, viața, vorba aia, bate. Noroc de ei că s-au cam prăpădit!

Ce ziceam? Două milioane de euro pentru o altă biserică? Lasă, că la anu' o să treacă Sfântu'  Duh bacu'!


PS: foarte off topic (să zicem că e reclama de la finalul emisiunii) - am lansat tonomatul de pe 2.0; vă băgați?