Pagini

luni, 23 decembrie 2013

Un blog despre un glob


Ei, hai, trebuia să pun şi eu ceva pe blog cu crăciunul, nu? Ceva din seria "crede şi nu cerceta". În spiritul...



Aud povestea asta în fiecare an. De fapt, nu am auzit'o chiar an de an. Nu am mai auzit'o din 2006. Aşa a fost să fie. În ultimii şapte ani nu am împodobit bradul în casa părinţilor mei. Deh, drumurile vieţii... le tot baţi pentru alţii până te rătăceşti de tot.

Iarna asta am pus iar de un brad acasă. Şi, ca de obicei, de cum a coborât cutiile de globuri din pod şi s'a pornit pe despachetat, au năvălit în cameră şi poveştile. Oarecum aceeaşi, întinsă peste mai multe generaţii.

"Ăsta e de la bunica mea, pe ăsta îl ştiu de când mă ştiu, pe ăsta l'am luat noi... ăsta e de la Cristi". Evident, cu timpul, unele detalii încep să se amestece. Berzele alea sunt sau nu sunt de peste 100 de ani, nununu, uite, ăsta e cel mai vechi, se şi vede pe el, săracul, i s'a dus toată strălucirea dar are locul lui la "muzeul familiei", nu puneţi globurile de sticlă prea jos că vin mâţele (globuri de sticlă? "da, încă nu te născusei tu când le'am luat").

Împodobitul bradului e cumva varianta mai puţin destrăbălată şi dietetică a pomenei porcului. Vine Costică şi îl ciopârţeşte câta la bază, să intre în suport; vine Mircea - că unde's câţiva strânşi e rost de o palavră, iaca, mai desfacem o bere, mai râdem, ne mai bucurăm, suntem mai buni, spiritul crăciunului, fie ca, uite că a intrat, vaaai, cât e de mare, ocupă toată camera, ce mai...

Şi, la final, ca'n filmul ăla cu mama lui Silvester Stalone, nelipsita poveste în care povestaşul dumneavoastră "venea cu degetul arătător întins până lângă, îl atingea şi fugea speriat".






Nu'mi explic nici acum (şi zău dacă mă interesează să mă lămuresc) de ce mă'nspăimânta moşul cu cocoaşele alea două sub braţ. Nici nu îmi aduc aminte că mi se întâmpla. Dar relatarea ei, a întâmplării, face parte din sacralitatea hibernală a familiei Ştefănescu încât honit soy cel ce o pune la îndoială.

Şi, iaca, după şapte ani, povestea e acolo unde o lăsasem. A rămas inatctă. Aproape că o aşteptam. De fapt, chiar o aşteptam. Mai mult decât aştept zăpada în seara de ajun.

Şi să ningă nins enorm...


Un comentariu:

  1. auzi? ia arunca tu povestile despre lada ta cu povesti. ce zici? aia din pod, plina de amintiri.
    despre petrosani?timisoara?bucuresti?ratacire? nea stefi? mama ta? iarasi tu? iarasi tu?

    iti mai amintesti cand lumea-ti ajungea la glezne? dar cand tu ai ajuns la glezna lumii?

    o sa fii ochiul meu de la craciun. poate o prinzi si pe mama. multumesc.

    craciun fericit. http://www.youtube.com/watch?v=UpD_Ss5c2zs

    RăspundețiȘtergere