Am văzut Her. Mi-a plăcut. Dar m-a speriat. O să ne sufocăm înfășurați în
tehnologie. Sau, poate, că ne vor ucide, într-o bună zi, dispozitivele cu
inteligență artificală, într-un patricid apocaliptic. Dar nu despre asta vreau
să scriu.
Conform legislației aplicate în bună parte din Statele
Unite, persoana care se trezește cu un musafir nepoftit în zona delimitată ca
fiind proprietatea sa privată are dreptul de a încăleca un tanc și a face aproximativ
orice își dorește cu musafirul. Se cheamă legitimă apărare.
Sigur, din experiența
unui latifundiar dâmbovițean știm că dacă statul e prea slab și încerci să îți
faci singur dreptatea pe care nu ai cum să o aștepți de la instituțiile
abilitate, riști să plătești toate oalele sparte - de tine, de răufăcătorul tău, de sectoristul fără leafă care sperge semințe lângă caloiferul din secția de poliție, de baronul local, de cine nici nu te aștepți
Uneori, nici măcar ei, campionii democrației și ai statului de drept, nu-s în stare să se ridice la înălțimea propriului renume. Fie se cred prea puternici pentru a se comporta cu mai multă umilință, fie se simt prea slabi pentru a le bate obrazul celor puternici. Și? Atunci? Ce ar putea cetățeanul unui astfel de stat-campion să facă, dacă se trezește abandonat de statul care ar trebui să îl protejeze? Să scoată pușca pe geam și și să tragă în generatorul de curent electric ce alimentează dispozitivele de tras cu urechea? Cu un avocat bun, într-un tribunal din Carolina de Sud, ar putea ieși nevinovat, eventual ar obține și niște despăgubiri pentru că paharul în care a băut cafeaua nu era izolat termic (bine, ar putea-o face și cu ajutorul justiției românești, dacă ar găsi omul influent care să-l informeze cui și cât trebuie să îi dea).
Uneori, nici măcar ei, campionii democrației și ai statului de drept, nu-s în stare să se ridice la înălțimea propriului renume. Fie se cred prea puternici pentru a se comporta cu mai multă umilință, fie se simt prea slabi pentru a le bate obrazul celor puternici. Și? Atunci? Ce ar putea cetățeanul unui astfel de stat-campion să facă, dacă se trezește abandonat de statul care ar trebui să îl protejeze? Să scoată pușca pe geam și și să tragă în generatorul de curent electric ce alimentează dispozitivele de tras cu urechea? Cu un avocat bun, într-un tribunal din Carolina de Sud, ar putea ieși nevinovat, eventual ar obține și niște despăgubiri pentru că paharul în care a băut cafeaua nu era izolat termic (bine, ar putea-o face și cu ajutorul justiției românești, dacă ar găsi omul influent care să-l informeze cui și cât trebuie să îi dea).
Sigur, Edward
Snowden și Bradley (sau Chelsea) Manning ar putea fi de altă părere. La fel și berlinezul
care, de la fereastra apartamentului său din imediata apropiere a Porții
Brandenburg, vede antenele de intercepție amplasate pe acoperișul ambasadei
Statelor Unite.
Oare cum ar
reacționa superputerea? Ar bombarda un cartier al Berlinului pentru că, undeva,
în zona aceea, se află un individ care s-a simțit invadat în sfera lui privată
și abandonat de statul a cărui funcționare o plătește din banii ce i se rețin
la sfârșitul lunii? Dacă nu ar face-o, se vor găsi destui, dincolo de Ocean, să
le amintească generalilor de la Pentagon că nu e prima oară când închid ochii
și permit Berlinului să nască monștri. A spus-o și președintele american, în
interviul acordat televiziunii publice germane: interesul Americii este să afle
despre celulele teroriste de la Hamburg înainte ca acestea să mai pună la cale
un alt 11 septembrie. Prin urmare, dragă aliatule, bunul meu prieten, am
înțeles că nu te mulțumește comportamentul meu, dar altul nu am. Și avem un
motiv pentru care ne purtăm așa: pentru că ne permitem.
E o aberație să
spui că doar cine are ceva de ascuns se supără pe NSA. Poate într-o lume
ideală. Din nefericire, lumea aia ideală a fost, între timp, populată de
oameni. Iar oamenii aceia sunt atât de slabi încât gustul puterii le întunecă mințile.
Doar că într-o lume ideală nu ar trebui să existe motive pentru spionaj. În
lumea reală, când îți ignori atât de tare propriile principii, nici măcar nu
mai ai nevoie de dușmani pentru a te autodinamita. Când îți suspenzi pe termen
nelimitat activitățile guvernamentale dar arunci miliarde pentru a fi atent la
toate conversațiile planetei riști să cazi mai întâi în ridicol și, mai apoi,
în faliment.
Dacă nu ți-e clar, caută în arhivele NSA, poate dai de
stenogramele convorbirilor dintre senatorii Romei antice. Nici imperiul Cetății
Eterne nu a durat o veșnicie.
PS: și, în vreme
ce în curbura Carpaților se duce o bătălie între părelnici despre cum funcționează
mecanismele de localizare a gadget-urilor, pe celălalt versant al Carpaților, la
Kiev, susținătorii opoziției care își vedeau de protestul anti-guvernamental s-au
trezit cu un sms trimis de providerul de telefonie mobilă prin care erau
informați că „au fost înregistrați ca participanți la o perturbare în masă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu