Ciudat de repede a fost curățată Ankara de urmele atentatului de sâmbătă. În generozitatea lor, autoritățile au lăsat pe totuar câțiva trandafiri. Erdogan a decretat trei zile de doliu național, a propus doi vinovați inexistenți și vrea să se întoarcă la treabă. C-așa merg lucrurile.
Oricum ai privi, atentatele de la Ankara duc la Erdogan. Puțin probabil că le-a pus la cale. Dar discursul pe care și-a clădit ascensiunea politică și comportamentul său provocator incită. Chiar dacă nimic nu justifică violența, nici măcar iminența unei dictaturi, anvergura președintelui nu-i permite să neglijeze potențialul criminal din periferia societății, cu atât mai mult să-l orchestreze, să-l incite.
Erdogan joacă periculos. Sau tare?
Refuzul de a răspunde oricărei mâini întinse de comunitatea kurdă o radiclazează pe aceasta din urmă și - bombă cu efect întârziat - o aruncă în brațele Rusiei. Perfect pentru Moscova. Dacă intră în grația kurzilor (Franța, tradiționalul avocat al kurzilor, e neputincioasă, în aroganța ei), Kremlinul se va alege cu un coridor cu prieteni întinzându-se de la Caspică la Mediterană. Ca o caractiță care va sugruma orice posibil tronson de gaze dinspre Asia Centrală non-sovietică înspre Europa.
Răzbunare?
Turcia a fost ținută în anticamera negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până când a venit Erdogan și a contramandat programarea. Nu discutăm aici dacă Turcia are sau nu ce căuta în UE.
Dar Europa a lăsat impresia (în prostia ei, de fapt) că umilește puțin Turcia.
Nimeni nu se joacă, se vede treaba, cu Sultanul. Spre deosebire de Gaddafi, care a încercat niște șantaje asemănătoare, Erdogan nu are cărțile cele mai bune. Erdogan chiar face cărțile.
Și, se vede treaba, are posibilitatea de a recurge la arma prostului.
Iar Europa primește creștinește răzbunarea turcului cu zâmbetul pe buze, dar în genunchi.
Suleiman ar fi mândru.
Și Petru cel Mare fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu