Colegii de la filosofie și cei de la psihologie făceau mișto că sociologia nu e știință. Chiar și unii profesori își începeau cursurile amintind de atacurile celor care susțineau că sociologia nu dispune de obiect propriu al cercetării, promițând că vor demonstra, alături de studenți, prin cursurile pe care le vor preda, că - fără a dispune chiar de metode empirice - sociologia are capacitatea de a descrie, interpreta, prevesti și chiar schimba.
Era, asta, pe la începutul anilor 90, când ne suiam după masa în tren la București, pe banii francezilor, și ne trezeam a doua zi spre prânz la Turda, sunând la ușa unei familii care nu-nțelegea de ce voiam să-i știm părerea dar ne primea cu horincă, o mâncare caldă și numele câtorva vecini care se potriveau, cât de cât, clișeelor de subiecți din eșantionul schițat înainte de plecarea din București.
Nu știu cât de tare viciam rezultatul, dar pe vremea aia avea curaj să crezi în sondaje. Sau eram noi atât de flămânzi de democrație că-i înghițeam tot ce prindeam din zbor.
2016, vară, alegeri locale, sector III, București. Aștept cuminte în curtea unei școli din Pantelimon să voteze Cristiana și aud, din întâmplare, o frântură de discuție. „Cu UDMR, domnule”.
„Domnule” notează serios, acolo, UDMR, mai pune două-trei întrebări, mulțumește și se pregătește pentru pasul statistic următor.
UDMR? După blocurile din Pantelimon, vopsite de Negoiță?
La plecarea din curtea secției de votare am ajuns din urmă un alt chestionat, care își distra companionii cu răspunsurile pe care i le-a dat operatorului de sondaje.
Nu știu cine, în seara aceea, a crezut că va câștiga - sau dacă cineva a avut surpriza mai multor voturi decât cele prognozate.
Mi-am adus aminte că, uneori, obosit fiind, completam, în studenție, ultimele chestionare pe genunchi, în trenul care ne întorcea de la Cluj - păstrând proporțiile rezultatelor din teren (credeți că e ușor să recapitulezi pe o bancetă tranca-tranca de clasa a II-a tot ce ai făcut pe parcursul săptămânii?).
A venit, mai apoi, Brexitul. Cu prognoze liniștitoare date peste cap (inclusiv peste capul lui Nigel Farage).
Și, acum, iată, seara trecută, scorul final al alegerilor prezidențiale din Statele Unite care este o problemă (a micuț) în primul rând pentru Partidul Conservator, care va trebui să îl recupereze pe președintele exotic ales și să-l plaseze în limitele establishmentului; și mai e (b micuț) a sociologilor care, în 75% din sondaje (sună mai convingător decât trei sferturi din sondaje) o dădeau câștigătoare pe Hillary Clinton, cu șanse de 90% de a deveni președinte.
Ce s-a-ntâmplat cu sondajele de opinie și, deci, cu sociologii, de vreme ce nu mai sunt în stare decât, cel mult, să descrie a posteriori, adică după întâmplare, cine a jucat și în ce tabără. Interpretarea statisticilor este ca rădăcina unei salcii pe malul surpat, iar la schimbare nici nu vreau să mă gândesc. Cât despre prevestire - mă tem că știm deja despre ce vorbim.
Câteva nedumeriri:
- câte chestionare se fac pe genunchi?
- cât de relevante statistic sunt, în acest moment, studiile online și în ce măsură chestionarele telefonice au fost cu adevărat reprezentative?
- stabilirea eșantioanelor mai are rigoare și mai sunt pașii statistici respectați?
- modelarea categoriilor de subiecți este conformă cu structura societăților în secolul ultra-tehnologic 21?
- ajung cu adevărat sondajele la toate categoriile de subiecți sociali?
- ajung la centralizare răspunsurile corecte sau cele ale operatorilor?
- întrebările puse sunt cele potrivite?
- și sunt ele, întrebările, corect formulate, în așa fel încât subiecții să n-aibă rețineri în a răspunde și să nu fie tentați să răspundă fie cum cred că ar fi corect social, fie cum cred că ar vrea operatorul să audă?
- se teme opinia publică de a-și asuma adevăratele păreri?
Și ar mai fi și versiunea paranoică a nedumeririlor: dar dacă de administrarea sondajelor se ocupă o coloană specială a unei oculte, a unui serviciu secret, având ca scop intimidare sau, după caz, instigarea? Vorba ceea: dacă tu ești paranoic, nu înseamnă că ei nu sunt pe urmele tale.
Una peste alta: dragă sociologia mea, unde-am greșit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu