Pagini

joi, 3 septembrie 2015

Nevoia de a ne da câteodată una peste ceafă


Postarea aceasta scurtă pornește de la mult mediatizata fotografie a copilului Aylan Kurdi și de la comentariul lui Alexander Kudascheff, redactorul șef al Deutsche Welle, un tip care nu mi-e absolut deloc simpatic dar care, când are dreptate, are dreptate.


Eu așa am invățat, la Deutsche Welle, de la unii pe care nu mă sfiesc să-i numesc „cei mai buni”: că nu se face. Legislația jurnalisticii germane prevede strict protejarea identității - deopotrivă a victimei și a călăului, inclusiv a celui gata condamnat.

Uneori e absurd, așa e. Germania are rigiditățile ei, ce rezidă dintr'o culpă istorică soldată cu maltratarea fără precedent a demnității.

Dar tot acolo am învățat să am dubii, să deschid gura când am dileme, să argumentez. Și să consider proaste doar întrebările nepuse.

Această fotografie nu este doar despre nenorocirea unei familii și discuția nu se rezumă exclusiv la câtă despre discreție datorăm identității victimei.

Asta nu mai e nici curiozitate bolnavă, nici - din păcate - extraordinar. Este, dimpotrivă, normalul unor lumi care, nu'i așa?, nu's ale noastre.


Fotografia aceasta proiectează chipul nostru colectiv. Este vorba despre identitatea umanității. Este vorba despre noi toți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu