Arătătorul de la Ankara

Pe trăgaciul acelui pistol din Ankara am apăsat toți. Fiecare dintre noi. Cu indiferența noastră. Cu impresia că lucrurile se petrec altundeva, că nu e treaba noastră și că nu avem ce face.

PSD, motorul mandatului KWI 2

 

De fapt, eșecul PNL s-ar putea să nu-i fie chiar în dezavantaj președintelui.

 

Fiecare cu bula lui

Poate așa e normal să fie. Poate asta e firea omului. Poate ăstea-s fundamentele speciei.

Viena de lângă noi

După un an lung de campanie electorală și aproape patru tururi de prezidențiale, Austria se poate întoarce la Mozartkugel, Sachertorte, Wiener Melange și Glühwein.
Gott sei Dank!

Schulz pe muchie de baionetă

Ce treabă are Martin Schulz să plece dintr-o poziție sigură, din care a reușit să facă cel puțin vizibil un Parlament European până mai ieri privit ca simplu cimitir al elefanților incomozi? Și unde se duce? Într-o Germanie în care jocurile par deja sforărite?

Nopțile colorate ale Rusiei

La minus 26 de grade, Moscova a încremenit. Nici vântul nu mișcă. Frigul l-ai simțit pe la minus 10; la minus 15 ți-a fost groaznic. După aia n-a mai contat nimic.

Cui să-i pese de rămasul în istorie când viața e aici și acum?

Am citit că șansa lui Igor Dodon de a rămâne în istorie este...

Să ne liniștim, zic. Nimeni, în Europa de Răsărit, după 1990 încoace, nu și-a propus să rămână în istorie. Poate Havel, poate Walesa. Dar amândoi erau deja în istorie. Orban? Hm, din nefericire pentru el, s-a scos singur din istoria în care deja se băgase. 

Digi FM. Primul an.

11 noiembrie.
11.11.2015. Ora 6. On air.

Hallelujah

Stăteam cumva stingher, aproape răstignit, în scaunul acela de plastic, pe un rând - al treilea, cred, de la geamurile aburite - al sălii încă goale din fundul curții. Ajunsesem la capătul mai multor săptămâni de documentare.

John Kornblum: „S-a încheiat istoria post-belică a omenirii”

John Kornblum. Nu-l prea știe lumea la noi. Diplomat american. Guru în relațiile transatlantice.

Amintiri cu sociologi

Colegii de la filosofie și cei de la psihologie făceau mișto că sociologia nu e știință. Chiar și unii profesori își începeau cursurile amintind de atacurile celor care susțineau că sociologia nu dispune de obiect propriu al cercetării, promițând că vor demonstra, alături de studenți, prin cursurile pe care le vor preda, că - fără a dispune chiar de metode empirice - sociologia are capacitatea de a descrie, interpreta, prevesti și chiar schimba.

Barack & americanii

În 2008, americanii l-au trimis la Casa Albă pe Barack Obama cerându-i să facă ceva din America, o Americă a lor care cam pierduse un război în care nu a avut adversar. Aceiași americani, însă, i-au dat un Congres ostil, luându-i, practic, orice șansă de a face din America ceea ce așteptau de la Obama.
Americanii nu au înțeles nimic din primul lui mandat - și când l-au trimis a doua oară la Casa Albă, numai dumnezeu o fi știind de ce, patru alți mai târziu, i-au dat același Congres.
Acum, după alți patru ani (fără câteva ore), încă nu e sigur cine se va muta la Casa Albă.
Dar un lucru este cert: Congresul rămâne neschimbat, după votul de astăzi. Și, la fel, vor rămâne toate crizele Americii.

Să referendăm, dacă-i musai!

Sigur că există decizii pe care nu e bine să le lași la mâna vulgului. Sigur că d'aia există parlament, pentru ca trimișii înțelepți să decidă ce e bine și ce nu pentru popor.
Sigur că mare parte din masa electorală are carențe de cultură democratică.
Sigur că mare parte din masa aleșilor are carențe de discernământ democratic.
Dar dacă opinia cuiva, din tabăra seculariștilor, este că putem supune consultării populare o decizie asupra căreia nu cădem de acord, mi se pare normal să nu-i sărim în cap ci să-i acceptăm opinia, să ascultăm, să-ncercăm să înțelegem de ce au alții altă părere, să o facem fără patimă, să cântârim toate argumentele de bun simț și să căutăm răspuns la toate nedumeririle.

Altfel nu ne deosebim deloc de cei care nu înțeleg că doi oameni care împart la doi bunele și relele merită să fie recunoscuți drept cuplu.

Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Și cam cât de misogină poate fi poliția română

Și-a fost sâmbătă. Sâmbăta aia, la care visam de patru ani. Sau cinci? De o veșnicie, zic, de când e Poli asta pe pământ.
Ne-am sculat devreme (toată săptămâna am avut grijă de orătăniile unui prieten - am hrănit, de două ori pe zi, șase câini, un iepure, un papagal și niște pești pe care nu i-am văzut niciodată și cărora, totuși, le-am dat de mâncare ca și cum ar fi fost în acvariu; îl suspectez că a montat o cameră video ascunsă).

Terapie anti-clișeu. Știrile lor de la ora 5.

ȘOC! ȘI GROAZĂ!

Un musulman de 21 de ani a intrat cu mașina BMW pe care o conducea într-un alt bărbat în vârstă de 21 de ani pe trotuarul unei străzi din orașul german Reutlingen.

Noi le-am spus, dar ei „Batman! Batman!”

Păi nu suntem noi, românii, ăi mai ai naibii dă dăștepți din lumea asta mare sub soare? Și, vezi bine, le știm pe toate, de departe le știm, mai ales că am și fost acolo, la ei, am fost două zile la Paris - și la Amsterdam alte două zile, nu ne mint ei așa ușor pe noi care, să fie clar, i-am învățat, am văzut noi cum e viața aia la ei, ne-am plimbat între aeroport și hotel și ne-am dat cu vaporetto pe Canal Grande, lasă, băi, putrezilor și decadenților de occidentali, nu ne fraieriți voi!

Mic repertoar de idei de-a gata pentru cei care au certitudini

Un german de 18 ani cu origini iraniene împușcă. Primul căzut este un alt german. Un german de 17 ani, născut într-o familie de albanezi kosovari.

Turcia. Butonul meu de panică.

„Nu mergem mult și vedem drumul baricadat cu mașini agricole. Hai, că asta-i bună! (...) Ne-am întors la pensiune. Proprietarul ne-a informat că civilii nu vor să lase să treacă armata”.
Toată aventura pe care a trăit-o de vineri seară până sâmbătă la prânz familia Cristinei e aici.

Patruzecișiopt de ore în România

Bat la ușa head-hunterilor și întreb de un guru din zonă.

"Toxic, fost securist, manipulator", mi se răspunde. "Partea trista este ca in piata nu prea sunt head hunteri seriosi. Dar daca spui ca astia sunt impostori, nu o sa-ti sara doar ei, ci si necuratii din corporatii; si sa te tii de pruri atunci. E un lant trofic."

Orașul mașinilor

Primărița generală a Bucureștilor nu mai vrea să dea 300 de metri de asfalt pentru skateri, bicicliști și pingpongiști.