Hallelujah

Stăteam cumva stingher, aproape răstignit, în scaunul acela de plastic, pe un rând - al treilea, cred, de la geamurile aburite - al sălii încă goale din fundul curții. Ajunsesem la capătul mai multor săptămâni de documentare.

Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Pe dirijorul Vladimir Jurowski, cel care va conduce London Philharmonic Orchestra la Œdipe-ul în deschiderea ediției 2017 a ‪#‎FestivalEnescu‬, îl cheamă, de fapt, Vladimir Mihailovici Iurovski (Юровский, nu Журовский). Pe tatăl lui îl chema Mihail Vladimirovici Iurovski. Iar pe bunicul lui îl chema Vladimir Mihailovici Iurovski.

Cum s-o spune în refugianeză „Beograd, mon amour”?

Ministerul de Externe de la București dă asigurări că nici un român nu a fost implicat în povestea cu cei 70 de asiatici sufocați în remorca unui camion abandonat pe o autostradă din Austria. Ce ne-am liniștit. Putem dormi în pace, de-acum înainte. Ne-am făcut datoria față de criza refugiaților.: nu am făcut nici un rău. A nu face nici un rău e tot o facere de bine, nu?

Standing ovation!

„În fiecare zi sunt pe punctul să… Sau nu. Nu în fiecare zi. Exagerez. Din când în când, da, mi se întâmplă să mă descurajez și să-mi vină să plec”. Ce-l ține în loc? „Eh! Ce să mă țină? Firea! Haha… Propria fire. Nu-mi vine să renunț la ceva pentru care am muncit atât de mult, care a avut rezultate și care, din când în când, are momente de cădere. În cele din urmă, rezultatul contează, nu? Și rezultatul, de obicei, este foarte, foarte bun. Copiii aceștia sunt apă vie și nu pot să spun decât că a fost o mare fericire să am privilegiul să îi întâlnesc”.

 Cristian Mandeal,                                    

dirijorul Orchestrei Naționale de Tineret                  

Întreaga poveste este aici, pe site-ul Festivalului George Enescu.

Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.

Am scris această postare pe 20 decembrie 2011. Am citit, între timp, povestea aceasta, așa că am decis să-l repostez, ușor actualizat.

Germanul cel rău

„Germanii să facă experimentele acelea economice la ei acasă, pe banii și răbdarea lor”.

La cules de amintiri în Rahova

N-ai mai sunat, uite, e un an de-acum. Un an, chiar azi, și încă un pic.
„Cine vrea se vorbeasche cu tine, gheseşte el o cale”, spunea domnul Willi. Înțelept, neamțul...

Agentul 00ANAF

Vă jur: are față și atitudine de mafiot școlit la fără frecvență. La învățământ de la distanță. Trecut clasa cu cinciul ăla, cât de mic, tot mai bun decât nimic. Și bască are. Nu se știe - în iunie poate bate soarele prea tare, poate plouă. E bine să fie o bască de stofă, acolo. Stă pe cap, nu doare.

Știrea de dumninica asta.

La masa de lângă, un fost jucător anonim de fotbal (a prins câteva meciuri la Dinamo) rupe subit ritmul, întrerupând schimbul de pase verbale cu colegul parior, gușat, rotofei, crispat, purtând bermude maro asortate cu pantofi sport negri și șosete albe flaușate.
Se ridică să mângâie un pui adormit de mâță.
Deranjată, mini-felina tresare și îi arde o gheruță peste mână.
De remarcat faptul că fostul jucător de fotbal NU s-a tăvălit până la sosirea brancardei și nici nu a solicitat eliminarea adversarului.

În tot acest timp, colegul parior confirma justețea acțiunii de contraatac printr-un gângurit admirativ dublat de un dat din cap bine amortizat și parcă etern.

Karpe Diem!

Numele lui Guido Karp nu spune multe în afara lumii publicului consumator de fotografie. Cu toate acestea, zeci bune de milioane de oameni au în casă imagini semnate de fotograful german Guido Karp. De exemplu, coperta albumului Black Ice al ACDC.
De peste două decenii, Karp este cel mai important fotograf european de vedete. Fotograf, nu paparazzi.

"Preferam sa fim impuscati"

Au fost cu miile. Pe unii i-a înghiţit Dunărea, pe alţii i-au împuşcat grănicerii. Din ambele părţi au tras în ei. De bine ce era în România nostalgicilor după Ceauşescu şi-au riscat viaţa. Sau au plătit cu viaţa.
Un ultim episod din serialul publicat cu fix zece ani în urmă în Jurnalul Naţional.

Biatlonul evadarii

Fuga de comunism. A treia din cele patru povești despre evadarea dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci!

Mica Romanie din inchisoarea Maribor

Fuga de comunism. Un serial publicat acum fix zece ani în Jurnalul Național, din inițiativa Marinei Constantinoiu. Patru povești despre evadare dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci!
Azi, episodul 2. Gogu, ești pe fază?

"În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Facem așa: luăm cele patru povești scrise acum fix zece ani și le repunem în circulație. Pentru că, pe vremea aceea, like și share nu aveau dimenisunea de astăzi și pentru că e bine ca unii să știe ce au ratat când nu au deschis ochii așa cum trebuie și-au ajuns azi să-l regrete pe Ceaușescu.

Ziua aia în care altcineva i-a săpat groparului groapa

Ziua aia în care Maica a făcut un ultim efort și ne-a adunat la un ultim chef, după vreo treizeci deceneii de la ultimul revelion de zece zile și zece nopți petrecut împreună furișându-ne dintr-o cameră în alta a micuței și înghesuitei case cu plafoane joase, pereți niciodată pe de-a-ntregul uscați și podele veșnic alunecoase.

Vânzătorul de orice

Lanterne de buzunar, lanterne de noptieră, lanterne negre și lanterne roșii, lanterne cu bec și lanterne cu led, lanterne cu briceag, lanterne de luminat timpul, lantern de păzit timpul, lanterne de oprit timpul.

Guest post: Navetistul sprâncenat

Uite, d-aia ador să primesc mailuri de la Sprâncenatu'. Pentru că nu știi niciodată când se așează să scrie reporterul din el, pe care, din păcate, l-a cam lăsat la vatră (și pentru că voi nu dați doi bani pe munca reporterilor dar vă dați pe spate când primiți mocca un text bine scris).

Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.

Se pricepe să schimbe cuțitele și uleiul mașinii de tuns iarbă. Și cauciucurile și le schimbă singur. Și pe acoperiș se suie, dacă e ceva de reparat. Un bărbat la casa omului.

Panzerul și alte dureri de cap

Ochii sfredelitor de albaștri din dosul ochelarilor austeri domină o fizionomie aspră de teuton adult; privirea milităroasă din spatele cortinei rozalii a obrajilor se asortează perfect cu răspunsurile mitraliate.

Ce naiba ascultă toată lumea asta?

Dacă vreun descreierat s'ar gândi să pună de'un jaf armat în tramvaiul 66 sau în trenul regional 48 (care vine de la Wuppertal, trece prin Köln și ajunge la Bonn, oprindu-se în Mehlem), fie şi'ar trage singur un glonţ în cap, fie ar avea, în cele din urmă, o revelaţie.