Iarba dracului

Băiatul ăsta s'a cam săturat. Secvenţele s'au suprapus într'una singură peste care a plouat de s'au prelins culorile într'un ghemotoc mare şi plin de noduri care nu se vor mai dezlega niciodată.
Şi nici picioarele nu'l mai ajută. Şi spatele e deja ramolit. Şi burta'i grea. Şi...
Se va duce să o aştepte într'un colţ de cafenea, una în care a văzut că se poate fuma. După care, peste vreun ceas şi jumătate, o va aştepta la ieşirea din tezaur.

Ea va termina circuitul mai repede şi va pleca în căutarea lui. Dar fiindcă nu mai ştie cum să ajungă, se opreşte şi îl întreabă pe unul dintre băieţii ăia care, costumaţi în contemporanii lui Mozart, vând bilete la diverse concerte, fiecare mai "Das Original" decât altul. Amabil, al o mie şaptezecişitreilea Mozart îi arată drumul spre cafeneaua Palffy şi, încercând să fie drăguţ cum nu le prea stă în fire vienezilor, îi atrage atenţia că fumatul dăunează.

Ştiu, îi răspunde doamna, ştiu de aproape 50 de ani.

PS: aveam ani buni (din două cifre) iar bunica era deja ţintuită la pat dar mama încă se mai ducea să fumeze de'a pititelea, pe undeva, prin curte; până'ntr'o zi de vară când mama ei i'a strigat prin uşa întredeschisă să nu se mai ascundă.