Pagini

marți, 1 decembrie 2009

1 decembrie, între primele două cafele

N'am să scriu un compendium, încerc să fiu cât mai scurt.

M'a tâmpit filmul acesta. Îl primesc din timp în timp, mi se aruncă sub nas periodic, mi se spune să iau aminte şi să fiu mândru.

Mândru că ce? În fond, care e meritul meu , care e aportul meu la genialitatea unor indivizi? Că s'au născut într'o unitate teritorial-administrativă astăzi numită România? Ce le'a oferit România? Ce a primit Brâncuşi de la România? Lemnul pe care l'a vrăjit? Dalta? Ce i'a dat România lui Mircea Eliade? Papucii, nu? Cu ce l'a făcut România mare pe Coandă? Care e contribuţia mea la gloria Nadiei Comăneci?

Chiar şi mămăliga ar fi fiert indiferent de rezultatele negocierilor de la Oradea, Viena, Hotin, Pozarevac, Trianon, Potsdam, Yalta...

Toate secvenţele din acel filmuleţ ar fi existat şi dacă ea, România, nu ar fi existat (sigur, la o cârcoteală mai atentă s'ar putea contraargumenta: Bela Karoly n'ar fi ajuns să antreneze la Oneşti).

Germanii sunt celebri în lume prin multe lucruri. Dar când spui Germania, te gândeşti, întâi de toate, la bere, la cartofi şi la fotbal. Berea e cehească, cartoful vine din America, fotbalul din Anglia. Până şi dictatorul germanilor a fost importat - din Austria.

În fapt, chiar şi limbile vorbite, la nivel local, în întinsul Germaniei de astăzi sunt atât de diferite încât doi locuitori din cartierele Grevebroich sau Zündorf ale Kölnului ar putea, la o adică, să îşi împărtăşească, fără să vorbească în şoaptă, un secret în prezenţa unui conaţional din Irschenberg-ul bavarez.

Altceva, însă, a oferit coeziune celor ce trăiau divizaţi în mărcile şi ducatele germane. O anume formă de solidaritate, nu indusă politic ci născută din, pur și simplu, convieţuire - având ca numitor comun spaţiul public. Ei, bine, lumea i'ar fi avut pe Goethe, Brahms, Benz sau Lagerfeld şi dacă în locul Republicii Federale ar fi rămas oraşul liber hanseat Hamburg, Marele Ducat de Oldenburg, Comitatul Württemberg, Regatul Bavaria sau Principatul Salm...

Istoria a vrut ca lucrurile să evolueze altfel. Convieţuirea în Germania a unit marile spirite şi le'a plasat în patrimoniul şi panteonul real al vulgului. Printr'o reţea de articulaţii sociale, printr'o necesitate de implicare mai puternică decât stereotipala răceală a indivizilor, printr'un cult pentru modele consistente şi un dispreţ îndreptat către spoieli, printr'o disciplină asumată, printr'un respect reiproc pornit, probabil, de la un respect de sine înţeles în cu totul şi cu totul alţi parametri decât se întâmplă într'o societate fără fond cum arată, astăzi, România.

Culmea că neamţ era cel care a spus că România este o ţară mai bună decât îi este renumele. Deocamdată, însă, România este o tentativă de stat. Un stat şubred, puternic disolut. Pentru a ajunge la rangul de ţară mai are de luptat împotriva ei însăşi. Poate i'ar trebui un 1968.

PS: a nu se lua drept un studiu antropologic, a nu se interpreta ca o analiză comparată; este o simplă scriere între prima şi a doua cafea a zilei de 1 decembrie, la 91 de ani distanţă de la naşterea formei, în preajma unui monitor pe care se derulează imagini de la Arcul de Triumf acompaniate de pseudo-discursuri suprapuse.

Later edit: de ceva vreme, Sprâncenatu' îmi trimite aproape zilnic linkul către comentariul lui ALin Ionescu pe VoxPublica. Îl ştiu pe Alin încă de pe vremea studenţiei, părea un freak de o simpatie aparte, în căminul mic din Leu; nu am înjghebat o prietenie, ne vorbeam aşa, în trecere, schimbând două-trei glumiţe. Între timp, s'a aşezat lejer (în categoria off-mainstrem) în fruntea listei observatorilor societăţii româneşti , listă pe care o domină de departe, cu modestia omului care priveşte lucrurile de la înălţimea sa de (etern, desigur) învăţăcel într'ale filosofiei.
Well, aici e comentariul lui din şi despre 1 decembrie. Chapeau!

Un comentariu: