PSD, motorul mandatului KWI 2

 

De fapt, eșecul PNL s-ar putea să nu-i fie chiar în dezavantaj președintelui.

 

Fiecare cu bula lui

Poate așa e normal să fie. Poate asta e firea omului. Poate ăstea-s fundamentele speciei.

Sentimentul cu virgulă de 1 decembrie

Am văzut două filmulețe cu telefonul de la 1 decembrie românesc în secuime.

Una, plină de ură din partea unui propăvăduitor (tradițional) al dragostei. Trist personaj. Pe Dolfi H. l-ar fi încălzit la suflet (deși n-avea suflet și nici nu-l încălzea nimic).

Și-apoi am mai văzut filmarea unei parade. Civilă, în port popular, cu eșarfe tricolore pe flăcăi călări, cu o Dacie Nova din care răsunau cânece de prin Țara Moților.

Hallelujah

Stăteam cumva stingher, aproape răstignit, în scaunul acela de plastic, pe un rând - al treilea, cred, de la geamurile aburite - al sălii încă goale din fundul curții. Ajunsesem la capătul mai multor săptămâni de documentare.

Să referendăm, dacă-i musai!

Sigur că există decizii pe care nu e bine să le lași la mâna vulgului. Sigur că d'aia există parlament, pentru ca trimișii înțelepți să decidă ce e bine și ce nu pentru popor.
Sigur că mare parte din masa electorală are carențe de cultură democratică.
Sigur că mare parte din masa aleșilor are carențe de discernământ democratic.
Dar dacă opinia cuiva, din tabăra seculariștilor, este că putem supune consultării populare o decizie asupra căreia nu cădem de acord, mi se pare normal să nu-i sărim în cap ci să-i acceptăm opinia, să ascultăm, să-ncercăm să înțelegem de ce au alții altă părere, să o facem fără patimă, să cântârim toate argumentele de bun simț și să căutăm răspuns la toate nedumeririle.

Altfel nu ne deosebim deloc de cei care nu înțeleg că doi oameni care împart la doi bunele și relele merită să fie recunoscuți drept cuplu.

Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Și cam cât de misogină poate fi poliția română

Și-a fost sâmbătă. Sâmbăta aia, la care visam de patru ani. Sau cinci? De o veșnicie, zic, de când e Poli asta pe pământ.
Ne-am sculat devreme (toată săptămâna am avut grijă de orătăniile unui prieten - am hrănit, de două ori pe zi, șase câini, un iepure, un papagal și niște pești pe care nu i-am văzut niciodată și cărora, totuși, le-am dat de mâncare ca și cum ar fi fost în acvariu; îl suspectez că a montat o cameră video ascunsă).

Noi le-am spus, dar ei „Batman! Batman!”

Păi nu suntem noi, românii, ăi mai ai naibii dă dăștepți din lumea asta mare sub soare? Și, vezi bine, le știm pe toate, de departe le știm, mai ales că am și fost acolo, la ei, am fost două zile la Paris - și la Amsterdam alte două zile, nu ne mint ei așa ușor pe noi care, să fie clar, i-am învățat, am văzut noi cum e viața aia la ei, ne-am plimbat între aeroport și hotel și ne-am dat cu vaporetto pe Canal Grande, lasă, băi, putrezilor și decadenților de occidentali, nu ne fraieriți voi!

Bani ficși, vă rog...

Anul trecut, pe la amiază.

Patruzecișiopt de ore în România

Bat la ușa head-hunterilor și întreb de un guru din zonă.

"Toxic, fost securist, manipulator", mi se răspunde. "Partea trista este ca in piata nu prea sunt head hunteri seriosi. Dar daca spui ca astia sunt impostori, nu o sa-ti sara doar ei, ci si necuratii din corporatii; si sa te tii de pruri atunci. E un lant trofic."

Orașul mașinilor

Primărița generală a Bucureștilor nu mai vrea să dea 300 de metri de asfalt pentru skateri, bicicliști și pingpongiști.

Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Pe dirijorul Vladimir Jurowski, cel care va conduce London Philharmonic Orchestra la Œdipe-ul în deschiderea ediției 2017 a ‪#‎FestivalEnescu‬, îl cheamă, de fapt, Vladimir Mihailovici Iurovski (Юровский, nu Журовский). Pe tatăl lui îl chema Mihail Vladimirovici Iurovski. Iar pe bunicul lui îl chema Vladimir Mihailovici Iurovski.

Minunile Sfântului Fisc cel Draconic al Întregii Germanii

Germania federală este statul care, deși nu uită, îți iartă multe - dar una singură ți-o taxează de nu te vezi: încercarea de a-l fura pe el, pe stat. Și, cu toate acestea, îți oferă nenumărate instrumente și portițe pentru a nu te simți nici tu furat de stat.

Ceva amplu, tovarăși!

Secretarul de partid veni, într-o după amiază cald-prăfuită de septembrie, să le vorbească dascălilor despre importanța întâmpinării elogioase a celui de-al XIV-lea Congres al Partidului.

Standing ovation!

„În fiecare zi sunt pe punctul să… Sau nu. Nu în fiecare zi. Exagerez. Din când în când, da, mi se întâmplă să mă descurajez și să-mi vină să plec”. Ce-l ține în loc? „Eh! Ce să mă țină? Firea! Haha… Propria fire. Nu-mi vine să renunț la ceva pentru care am muncit atât de mult, care a avut rezultate și care, din când în când, are momente de cădere. În cele din urmă, rezultatul contează, nu? Și rezultatul, de obicei, este foarte, foarte bun. Copiii aceștia sunt apă vie și nu pot să spun decât că a fost o mare fericire să am privilegiul să îi întâlnesc”.

 Cristian Mandeal,                                    

dirijorul Orchestrei Naționale de Tineret                  

Întreaga poveste este aici, pe site-ul Festivalului George Enescu.

Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Sidonia preia o poveste despre personajul Gabi Oprea, cel pe care nimeni nu are voie sau curaj sau interes să-l scrie / vorbească de rău în presa mainstream. De ce, asta?

Vechiul târg balcanic vs bătrânul burg baroc

Veliko Trnovo. O ieșire scurtă, de-o zi.

BV-21-RGV, 5193-CMC și Mimo teroristu'

Mimo Popescu aș putea fi eu. Sau noi.

Vodafone, cimitir al nervilor

Call me troller, hater or whatever, dar ditamai firma (Vodafone Romania) se manifestă mai nașpa decât brutăria din colț de la Teiuș colț cu Rahovei (dacă îi dau femeii banul pe covrig, mă întreabă dacă îl vreau mai sărat, mai prăjit, mai cald...).

O sută de ani de prăbușire

Câteva povești mai mult sau mai puțin accidental suprapuse într-un fel de portret al unui veac în care lucrurile au mers din prost în mai prost și nici speranța nu se simte prea bine.

Un sfert de veac de singurătate a mizeriei de sub preșul oncologiei

Ne-am răcorit puțin? Le-o trag iar medicilor, așa-i? YES! Și mafiei din industria farma, aaaaașa-i? Ce bine, că tot ascund ei leacurile acelea contra tuturor morților - pe care medicamente știm cu toții le-au inventat dar cărora nu le dau drumul că altfel și-ar periclita singuri profiturile acelea exorbitante.