Mimo Popescu aș putea fi eu. Sau noi.
Deci așa arată un cod roșu de terorism în România. Cu o mașină de teren a Poliției de Frontieră trecând cu girofarul pornit Podul Prieteniei când apucă să se strecoare prin blocaj? Păi, frate, râd și moluștele din Dunăre de alerta noastră anti-teroristă...
Între timp, însă, în România reală, există tot timpul ăla unul care care să se bage repede în față și să arunce totul în aer.
„Am crezut că sunt două coloane și m-am băgat pe a doua”, zise tânărul cu număr de Brașov. Păi, da, cam vreo 500 de metri, așa, a durat nedumerirea omului, până banda aia improvizată în mintea lui a dispărut, pur și simplu, că dacă nu dispărea, ehei, dacă nu dispărea... Dar, ce chestie, ce țară, ce oameni, a venit unul, Destinul, îi spune, mai nemilos din fire, și i-a furat-o, obligându-l să intre în singură bandă, printre fraierii din universul paralel pe care până atunci se cam șușuiseră până atunci atât el, tânărul din VW-ul BV-21-RGV, cât și ceilalți trei tineri la fel de prost crescuți (că tupeul necesită puțin stil, totuși; or cei patru erau pur și simplu niște neterminați cu dotări lipsă).
Dar, pentru că - nu-i așa? - pe Kharma aia mică și fâșneață a crescut mă-sa într-un bordel și e unsă cu toate alifiile, pe linia continuă de pe pod s-a trezit să depășească întreaga coloană, inclusiv pe cei patru mononeuronali din BV-21-RGV, o dubă cu număr de Spania, 5193-CMC, răcnind în stânga și-n dreapta nervos că-l nu-l aude nimeni de zgomotul propriului claxon pe care îi înțepenise cotul. „De ce nu mă lași pe mine să trec dacă tot nu depășești, bă, vere?”.
Ah, el era, vărul meu. Păi, zău, de ce nu spui așa de la început? Ce mai fac tanti Eva și unchiul Adam? Dar frac'tu Neanderthal ce mai face?
Și, cum ziceam mai sus, uite-așa, când tocmai îți spui că-ți vine să lași totul și să fugi de-acasă, să pleci în lume și să lași în urmă un câmp pârjolit cu napalm, Destinul din secvența de mai sus vine și-ți cântă: „căci rupţi sunt ca din tare stâncă românii orişiunde cresc”. Sigur, în Spania, Felipe sau Juan i-ar fi ars o castañeta peste castanele lui mici pe care doar creierul lui mare le vede ouă și l-ar fi trimis pachet îndărăt în țara de unde-a venit. Ceea ce, nu e exclus, s-o fi și întâmplat...
La noi, poliția rutieră NU are atribuțiuni pe pod iar poliția de frontieră avea era în misiune, tată, nu avea ea treabă cu gâlcevele efemere ale muritorilor de rând, poliția de frontieră combătea, mă-nțelegi?, terorismului. Stătea să-l pândească așa de bine pe Nicu Popescu din satul ISIS că pe mine, nici la dus, nici l-a întors, nu m-a-ntrebat nimeni de sănătate. Puteam căra orice în mașină, puteam scoate și băga pe oricine prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, se aude la SRI, la Poliția de Frontieră, la Ministerul Afacerilor Interne, la domnul general și interimar Oprea personal, și chiar la Ambasada Statelor Unite?
Așa că dacă vreți nițică glorie, dacă vă arde să prindeți un terorist, luați gândul meu de mai sus cu napalmul și luați-vă gândul de la Mimo Popescu din ISIS, că pe ăștia n-o să-l pupați voi vreodată, așa-i, Mimo?
PS: greu să ții ordinea cu românii, dar, să mor io, nici nu cred să fi stat cineva vreodată să se gândească dacă se poate sau nu face ceva; puneți, fraților, câte zece camere pe fiecare parte a podului și doi agenți de legătură - și corectați legile până le băgați românilor mințile-n cap, să nu le mai ardă să se considere deasupra legilor și să le disprețuiască; de putut se poate, dar nu, la noi ministrul Oprea vrea legi de protecție a uniformei milițianului, nu a cetățeanului milițian.
Update: mi se șoptește în privat că ar fi trebuit scot un levier cu care să subliniez cuvintele pe care subiecții din cele două triburi neandertaliene nu le-au dibuit din primul discurs despre mitocănie; dar, hm, aduceți-mi aminte, că-s deja un pic cam bărtân și mai de la țară, așa, și am uitat la ce-mi folosește un dosar penal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu