Pagini

luni, 4 iulie 2016

Orașul mașinilor


Primărița generală a Bucureștilor nu mai vrea să dea 300 de metri de asfalt pentru skateri, bicicliști și pingpongiști.





Autostrada 40 din Germania este mai mult blocată. E plină de navetiști și de șantiere. De 40 de ani e așa.

Într-un weekend de iulie, din 2010, autoritățile au decis să o închidă mașinilor și să dea 60 de kilometri bicicliștilor, skaterilor, dansatorilor, jucătorilor de badminton sau tenis de masă, cărucioarelor cu bere, grill-urilor de Bratwurst, oamenilor. Oamenilor, în locul mașinilor.

La Köln, fiecare cartier își închide, din când în când, câte o stradă și lumea iese pe carosabil cu chitări, cu lubenițe feliate, cu bazine de plastic, cu copii desculți, cu același cărcuior cu lăzi de bere, cu același Bratwurst, cu mărnuțișuri meșteșugărite, cu bucurie, cu prietenie, cu simțul apartanenței la o comunitate.

Carnavalul se ține pe străzi.

Maratoanele se aleargă pe străzi.

Love parade (liniștiți-vă, frumoșilor, e parada tehno, nu aia gay) se ține pe străzi.
La Draveil, a cote de Paris, o stradă din centru se închide săptămânal și se transformă în piață. Duminica. Înc celelalte zile ale săptămânii se închide, succesiv, câte o stradă în celelalte șase localități alăturate.

La Greenwich, toate străzile din centru au fost închise, în sâmbăta de după Brexit, traficului rutier pentru trupe de teatru. În Notting Hill, tot la Londra, se închid străzi la sfârșit de iulie pentru o paradă a culturilor, la fel cum se închid și la Berlin, din același motiv, în iunie. Asta, în ciuda faptului că pe traseul fostului Zid al Berlinului sunt multe porțiuni de teren viran - care, și ele, sunt folosite în scopuri „culturale, sportive sau pentru evenimente de altă natură”.

La Mauerpark, de exemplu, pe Bernauerstrasse, pe unde a fost făcută poza cu militarul redegist care sare gardul înainte de închiderea Zidului, se ține, weekend de weekend, Flohmarkt am Mauerpark. Cu vechituri, baschet și cântări live. Și vechile fabrici au fost donate centrelor culturale. La noi, vechile hale au fost vândute la fier vechi iar terenurile au fost donate unor sărmani antreprenori de partid caren au ridicat blocuri de birouri și ansambluri de locuințe (nu că n-ar fi fost nevoie de așa ceva).

Asta e: străzile se mai și închid. Nu 365 de zile pe an. Nici măcar 36,5 zile pe an.

Din când în când, oamenii au nevoie de așa ceva.

Au nevoie să se simtă cumva împreună. Să se învețe să stea împreună. Să cnoască sentimentul apartenenței la o comunitate. Altfel suntem niște fiare sălbăticite în cutiile de chibrite din cartierele proletare.

Anunțul primarului general Gabriela Firea este prima din - presimt - multele prostii care vor urma.


PS: nu vreau să supăr pe nimeni dar aș putea jura de acum că pentru ceremonii / procesiuni religioase nu se va aplica măsura!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu