Păi nu suntem noi, românii, ăi mai ai naibii dă dăștepți din lumea asta mare sub soare? Și, vezi bine, le știm pe toate, de departe le știm, mai ales că am și fost acolo, la ei, am fost două zile la Paris - și la Amsterdam alte două zile, nu ne mint ei așa ușor pe noi care, să fie clar, i-am învățat, am văzut noi cum e viața aia la ei, ne-am plimbat între aeroport și hotel și ne-am dat cu vaporetto pe Canal Grande, lasă, băi, putrezilor și decadenților de occidentali, nu ne fraieriți voi!
Ce, credeți că vă merge pe lumea asta să manipulați românii cum îi manipulați pe germani sau pe ăștialalți, cum le zice, proștii ăia care trăiesc ca roboții, ăia, mă, de merg la muncă, se-nchid în casă, iar merg la muncă și cât timp stau iar acasă nu fac altceva decât să mestece pe nerumegate tot ce li se bagă la televizor pe gât, tot ce-i mint ocultele și toată agenda Bilderberg, care au scos banii din circulație și totul e virtual, trecut prin computerele lor, să li se știe orice mișcare, acum vor să interzică usturoiul și vor să suprime nația noastră, cea mai inteligentă de la Zamolxe, care a făcut piramidele și scrierile toate de pe lume, până la Lorin Fortuna, nu?
Nu vezi? Nu ne primesc niciunde, au pică pe noi și ne alungă iar pe ăștia, care-i mănâncă de vii, îi țin în brațe, vezi? Le e frică de noi, că noi știm cum ar trebui să fie condusă lumea dar, ți-e limpede, nu?, le e teamă că i-am trezi și pe ai lor mulți și adormiți.
Nu ne fraieresc ei pe noi că a dat nebunul ăla cu pușca în muțime de nebun, nenene, nu ne jucăm așa, credeți că noi, românii, suntem fraierii voștri? Știm noi bine că ăla a avut misiune clară, a fost trimis să ucidă, programat să ucidă, născut să ucidă!
Știm și o spunem răspicat. Mușamalizați, manipulanților ce sunteți! Credeți că vă va merge cu noi? Credeți că ne puteți închide gurile? Suntem 22 de milioane, suntem căliți, am luptat cu otomanii și cu tătarii de veacuri, la Neajlov și la Borzești, pe când voi construiați catedrale, acum e rândul nostru să fim ăia luminați, chestie pe care nu o puteți suporta și vreți să ne închideți gura, să ne închideți în dosul unor ziduri, să ne alungați de pe fața pământului, vreți, dar n-o să vă meargă, vă spunem noi, n-o să vă iasă, nu veți reuși, nu cu noi, nu, nununu!
Suntem geniali, asta suntem, dar nu ne vede nimeni, asta îi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu