Pagini

duminică, 20 decembrie 2009

JFK. O istorie retrăită.

Adevăratul mister JFK e ascuns în altă parte decât acolo unde ne'am obişnuit să'i găsim rezolvări, scrie Bernard-Henri Lévy în jurnalul său american. Adevăratul mister din jurul preşedintelui asasinat la Dallas nu se citeşte în fapte ci în emoţii.

America îl adoră post-mortem de 40 şi de ani. Pe alocuri îl divinizează. Priveşte, iar şi iar, cu un voyerism bolnav (şi nu doar americanii o fac) scena aceea. Şi'a construit un mit ancorat într'un deux-pieces roz pătat cu sânge, într'un salut milităros al unui puştan depăşit de greutatea momentului, într'un zâmbet prezidenţial mai tânăr decât norma pentru liniştea visului american sau în promisiunea lunii de pe cer.

Şi l'a construit pe o fundaţie părăginită. Acelaşi JFK naţional este JFK-ul care a ratat lamentabil în Golful Porcilor, care a suplimentat trupele din Vietnam şi a asistat impasibil la ridicarea Zidului Berlinului până să pozeze, mai apoi, călare pe legendara "Ich bin ein Berliner"; acelaşi JFK al cărui zâmbet biruitor era ancorat în somnifere şi antispasmodice şi antidepresive şi antihistamine şi codein şi procain şi...; acelaşi JFK care poza profund american alături de Prima Doamnă pentru ca, mai apoi, să fugă la Judith Campbell Exner sau la Kim Novak sau la Marilyn Monroe; acelaşi JFK ajuns preşedinte, între alte mici nereguli, şi cu largul concurs al iubitului oficial al amantei Judith, capul mafiot Sam Giancana, stăpânul jocurilor vremii la Chicago; în fine, acelaşi JFK de a cărui asasinare se fac, rând pe rând, vinovate carteluri sindicale sau sindicate ale morţii, comuniştii şi anticomuniştii, catolicii şi protestanţii, China şi Israelul, vicepreşedintele Johnson sau ruşii, soţii amantelor sau (o fi fost lansată şi această ipoteză?) soţia rănită - scenarii pornind, fiecare în parte, de la un sâmbure de adevăr dubios.

America ştie toate acestea; ştia de unele încă de pe atunci, de altele a aflat mai târziu; dar în urmă rămâne doar eroul american construit din bucăţele deloc închegate.

Şi, totuşi, ce fenomen inexplicabil se poate produce în mintea atâtor oameni care, puşi în faţa evidenţelor şi în pofida lor, îşi dăruiesc sufletul unor cauze masochiste?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu