Mana vrea să afle. Mana află. Lecţiile lui 2009.

Niciodată nu e prea târziu să fugi de acasă. Asta am învăţat în 2009. Şi am mai învăţat că n'am de gând să regret peste vreo 20 de ani lucrurile pe care astăzi nu le fac. V'o spun pentru că m'a întrebat Mana.


Posibil să fie multe alte lecţii la care nu am fost pus absent în catalog.

Răbdarea e bună - dar nu şi simplă.
Răzgândirea nu e rea.
Rătăcirile fac parte din regula jocului.
Spontaneitatea vine de la sine.
Intersecţiile nu's capătul drumului.
Drumul e interesant. Uneori mai interesant decât ţinta.
Jumătăţile pline pot fi, de fapt, întreguri.
Gunoaiele unora pot fi comorile altora.
Autonomia.
Detaşarea.
Nimic nu e definitiv. Poate provizoratul.
Lucrurile nu sunt neapărat ceea ce par a fi.
Cenuşiul se tot ascunde undeva între alb şi negru.
Viaţa e o stradă cu sens unic.
Pacea e mai rentabilă decât adevărul.
Nu sunt Bruce Willis.
Fericirea nu este o stare ci un proces. Şi seamănă cu puzzle-ul bunicii: nu mai are toate piesele dar, vai, cât e de fain!
PS-urile merită citite.
Niciodată nu reuşeşti să spui totul.

Cred că sunt, fiecare în parte, lecţii recapitulate. Sau aprofundate.

Dar lecţia lui 2009 asta rămâne: nu e niciodată prea târziu să fugi de acasă. Pentru că nu vreau să regret, peste 20 de ani, lucrurile pe care astăzi nu le fac.


PS: mi se pare la fel de important să punctez ceea ce nu am reuşit să învăţ (nici) în 2009: să'mi dresez fluturii din stomac!

PPS: acest post ar putea avea later edit-uri; ar putea.