La drept vorbind, n'am idee de ce tocmai carnaval. Sunt psihanalişti care au dat varii explicaţii; naiba ştie...
Ce ştiu eu, însă, e de ce acum. Ca multe alte chestii ce ţin de implementarea unor prescripte religioase (porcul la musulmani, de exemplu - Profetul ştia bine efectele grăsimii porcine asupra organismului bălăurind prin căldurile seci ale Orientului!), la fel şi vechii teologi romano-catolici au elaborat unele dintre reguli pentru a înlocui SANEPIDul ce urma să fie inventat câte secole mai târziu.
Carnavalul se petrece de joi până miercuri (mă rog, până luni, mai mult nu prea poate nimeni) în săptămâna premergătoare lăsatei secului de Paşte; undeva în miez de februarie, când, în principiu, încep să se stingă gerurile iernii; cum pe vremea aceea nu existau lăzi frigorifice, mâncarea pusă la păstrare în cămările reci risca să se strice. Pe cale de consecinţă, trebuia consumată. Aşa că s'a dat edict ca lumea să se destrăbăleze. Mă rog, de la culinar la bahic n'a mai fost decât un pas iar de la bahic la post-modernism încă unul. Şi gata!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu