Sonata luni. Luni de dimineaţă.

... şi, atunci, ne ridicăm brusc, toţi privirile, întorcându'ne care de pe unde eram duşi (din peisaj, din Kölner Stadt-Anzeiger sau Rheinische Post, de pe anunţul care spune că atenţia se răsplăteşte şi orice informaţie cu privire la persoane care deteriorează sau vandalizează vagonul se recompensează, din romanul în poloneză pe care mi'a fost impwoszcsibyl să'l deshczifrewz, din casca stângă în care behăie Allors on dance pentru că la casca dreaptă am renunţat de dragul celui de lângă, din cursurile trase la copiator, din aţipeală sau din decolteul negresei de vis-a-vis).

Nu a sunat al nostru, ba, îl şi vedem pe cel căruia i'a sunat repezindu'se să răspundă, uşor ruşinat că deranjează - dar, instinctiv, băgăm mâna prin buzunare sau genţi şi scoatem telefoanele, făcându'ne de lucru cu ele. Studiem ora afişată (şi calculăm, degrabă, cât este, de fapt, dat fiind că ştim, de fiecare dată, câte minute avem în avans sau în urmă faţă de ora de la radio sau televizor). Studiem lista de nume şi numere din memorie, sărind de la unul la altul în ideea că, poate, om găsi cui să'i dăm un sms, chiar dacă nici n'avem ce'i spune. Uite, băiatul ăsta şi'a deschis Tetris-ul şi, după ce i'au venit vreo zece-douăsprezece piese pe care n'a fost în stare să le aranjeze cât să îi iasă de cel puţin un rând, a renunţat. La o adică, îl scoatem - pe telefon - doar ca să îi ştergem, pur şi simplu, ecranul, dintr'un gest cu degetul mare, după care îl ducem îndărăt - pe telefon, nu pe deget - în buzunar, în poşetă, în buzunarul de la spate, în breteaua rucsacului...

Şi trenul merge mai departe. Urmează staţia Roisdorf cu peronul pe partea dreaptă. Ia să scoatem telefonul, să vedem dacă suntem în timp sau are întârziere!


PS: dap, aşa vroiam să scriu, azi dimineaţă; aşa am coborât din tren, cu gândul ăsta; şi tot aşa am ajuns la redacţie; apoi a venit chestia asta, care, în mod oficial, de aici i se trage; dar până diseară o s'o mai clocesc puţin - l'a luat gura pe dinainte sau a premeditat gafa?