Pagini

sâmbătă, 19 iunie 2010

Fotbal, naţiuni şi naţionalităţi

În colţul albastru, bucurie. În restul colţurilor, lume sorbind stupefiată din paharele de kölsch. PDG-ul a pus la bătaie sala de conferinţe, acolo unde, săptămâna viitoare, se desfăşoară conferinţa The Heat Is On, pentru un public viewing şi a dat bere din partea casei. A pus un dozator lângă intrare, să'l vadă toată lumea şi care'a vrut şi'a pus. Şi, desigur, au vrut destui. Dar, deşi a fost gratis şi cu autoservire, nu s'a călcat nimeni în picioare, nu s'a băgat nimeni, n'a ţipat nici unul "să se deie numai un pahar să ajungă şi aici în spate, la toată lumea". Aşa că a curs, kölschul, la concurenţă cu ocaziile ratate de Podolski.
În colţul cu bucuria, lângă sârbi, printre alte narodi i narodnosti, cum le spunea Tito (el fiind Najveci sin al acestora) când îi plăcea să vorbească despre Bratstvo i jedinstvo/Братство и јединство, aşa cum lui Ceauşescu îi plăcea să vorbească despre strâns uniţi în jurul partidului, în colţul cu bucuria, deci, bucurându'se alături de sârbi, colegul din Kosovo, albanez.
Printre ei, povestitorul, cu tricoul Germaniei pe el şi, încins la brâu, steagul Serbiei.
În restul colţurilor, cuvinte de dulce pentru Joggi Löw, pentru Klose, pentru Gomez şi Cacau., pentru Podolski Şi'apoi o gentileţe reciprocă, o bunăvoinţă născută din solidaritatea naţională pe care numai marile tragedii o poate genera - oameni zâmbindu'ţi când locul de trecere e prea strâmt să încapă două persoane şi cedându'ţi întâietatea, de exemplu. Şi, da, desigur, hauptsache, man spielt fair - important că jocul e corect.
Mai pe seară, ajuns (cu steagul sârbesc în rucsac) în irish pub-ul ticsit cu fani germani de toate naţionalităţile beneficiind din plin de înghesuială pentru a mai da un sens picioarelor ca elemente fundamentale ale condiţiei umane (serile se vor termina tare devreme în Germania, dacă se mai joacă la 13:30), am întâlnit englezi fericiţi, extaziindu'se la fiecare minge prinsă de propriul portar (în sezonul de graţie 1985-1986, deasupra tribunelor din Ghencea, neapăsate, pe atunci, de încărcătura emoţională negativă Gigi Becali, se ridica un zumzet de uşurare de câte ori mingea se oprea în braţele lui Helmuth Duckadam, un tip căruia istoria îi va păstra doar cea mai frumoasă amintire). Şi am văzut irlandezi iubindu'i sincer pe la mămici pe englezi, bucurându'se de impotenţa celor trei lei (Three Lions my Arse, Three Pussycats more like it!, zice Darren), până când, printre pint-uri de Kenny şi pitchere de Guinness mi s-a cristalizat imaginea de RooRooRuined a lui Wayne.
Noah, că a murit cumva şi capra vecinului...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu