Pagini

miercuri, 21 iulie 2010

Pe ce dracu' dăm banii?

Acum vreo 20 şi ceva de ani, industria textilă indiană intra într'o grevă din care imperiul socialist gândit de Nehru după retragerea administraţiei britanice nu avea săşi mai revină niciodată.După ce, vreme de aproape un an, sute de mii de textilişti nu au văzut nici un ban, mare parte dintre fabrici închizându'se în timpul grevei şi după. Înmulţit cu numărul de membri familiilor acestor grevişti, Bombay-ul şi alte părţi din India au plonjat în sărăcie, dezvoltând un cadru favorabil dezvoltării crimei organizate.

Istoria din 1982 se repetă în Bangladesh-ul învecinat. Că neamurile flămânde ale celor trei milioane de textilişti din Bangladesh se vor lăsa angrenaţi în reţele mafiote, acolo, pe plan local, e treaba lor. Nu ştiu dacă sărăcia lor va naşte şi îngeri ai jihadului. Ce ştiu, însă, e că există riscul să scadă simţitor stocul de tricouri de 2,95 şi 4,50 euro. Şi viaţa va fi mai tristă.

De fapt, povestea trebuia să pornească şi să se termine cu o (pretenţios spus) investigaţie a revistei Stern. Nemţii au descoperit că în spatele produselor no-name din rafturile supermarketurilor alimentare se ascund, de fapt, branduri cu renume. Chio Chips sunt produse de acelaşi Intersnack Knabber-Gebäck GmbH & Co. KG care produce, după exact aceeaşi reţetă, şi chipsurile Feurich, le aşează pe acelaşi raft cu Chio dar le vinde cu 66% mai ieftin decât brandul "de succes". La fel se întâmplă cu Almette de la Hochland, mult mai scump decât acelaşi produs ambalat în doze de aceaşi dimensiune şi vândut sub numele de "Brânză Proaspătă" în rafturile discounterului Aldi. Sau iaurtul cu fructe Mövenpick, ambalat drept "Iaurt cu fructe" pur şi simplu la Real. Sau telemeaua Patros, de două ori mai scumpă decât acelaşi produs ambalat în pungi cu brandul Rewe "Ja!".

Un comentariu:

  1. Cam aceeasi chestie se intampla si cu cosmeticele, mi-a soptit mie o viorea...

    RăspundețiȘtergere