Un scriitor, un grafician, un poet şi chibiţul lor. Bere multă. Mimoze la masa de alături. Kikiki, kikiki. Graficianul şi poetul despică revoluţia franceză şi alte triunghiuri imposibile. În cazul dat, libertate-egalitate-fraternitate. Nu înţeleg nimic. Prefer să'l ascult pe scriitor povestindu'mi cum a renunţat să mai agaţe muze cu bileţelele, după ce i'a venit fiica, de 17 ani, acasă cu un bileţel primit de o colegă.
Pisoar pe autostradă. Din difuzor răsună acorduri pseudo-clasice iar pe fondul romantismului, o voce îmi urează bun venit şi speră că mă simt bine la ei. Să mă relaxez sau să mă inhib?
În aceeaşi parcare de pe autostradă, o biserică. Autobahnkirche. La cum gonesc unii, ai nevoie, din când în când, de o rugăciune şi de o minimă speranţă în eficienţa ei. Am, pe de altă parte, sincere îndoieli că peştişorul autocolant aplicat pe bara de protecţie reuşeşte să ţină de volan, când te'apucă panica într'o depăşire a unui TIR pe o porţiune de şantier şi frânezi brusc fără să mai priveşti în retrovizoare.
Înapoi la toalete. Discuţie, la tejgheaua mea preferată, între doi ausländeri. Subiectul: weceurile publice din Germania. Unele au scurgerea în faţă, altele în spate. Ce e mai sănătos: să vezi ce'ai returnat naturii înainte de a trage apa sau să te stropească în cădere? Cei doi erau - cel puţin în pub-ul lui Vincent - la prima bere.
Aştept ziua în care un ministru al sănătăţii să propună, în schimbul reducerii cheltuielilor din sistem, spitale cu autoservire. Anestezic, un cleşte şi două tampoane pentru o extracţie, vă rog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu