Tunisia, Egipt... Părerea mea (under permanent construction)

Let me tell you that: nu, nu'nţeleg în ruptul capului cum să le aşez cap la cap, cum să le descifrez. Nu pricep şi basta. Nici n'am ajuns vreodată în Egipt, aşa cum, cel puţin, despre Tunisia aveam un pic mai mult habar decât un turist oarecare.

Dar asta nu mă'mpiedică să'mi dau cu presupusul. Vorba britanicilor: comments are free.

Într'o primă fază - cea tunisiană - încercasem să dau credit unei implicări a Libiei sau a Marocului, aşa cum specula şi El Comandante. Dar şi dacă a făcut'o, e clar că lucrurile i'au scăpat lui Muammar de sub control. A scăpat de Ben Ali şi bourgabiştii lui dar n'are idee peste ce'o fi dat. Un lucru mi'e clar: că, spre deosebire de români, tunisienii (şi ei fostă colonie romană, şi ei fost paşalîc turcesc, şi ei civilizaţi sub spiritul lui La Grande Nation, când mai exista spiritul lui La Grande Nation) - tunisienii zic, nu se opresc la jumătatea revoluţiei, ca românii, ci bagă o lustraţie în stradă, acum cât mai e cald cadavrul fostei dictaturi.

O bârfă mică, pe la ceasul dimineţii, cu RCS, a introdus Iranul în ecuaţie. Spre deosebire de alte poluri islamiste (care, cum îmi scria Bata, recurg la atentate) gândeşte în termeni strategici. Scopul ar putea fi o centură ostilă în jurul Israelului, după modelul pro-Hamas Erdogan în Turcia şi al noului premier Hezbollah al Libanului. Putem delira, desigur, pe acest scenariu, mergând până la întrebarea "Şi noi, europenii, ce'om face?".

De câte ori încercam să înţeleg comportamentul acelei părţi a lumii musulmane care ţine capul de afiş, mă agăţam de faptul că mahomedanii sunt undeva în anul 1400-1500; epocă în care - să fim sinceri - Europa era la fel de crudă, la fel de violentă, la fel de intolerantă şi habotnică. Pornind de la acest argument, momentul Tunisia - Egipt (to be continued?) poate semăna cu Renaşterea / Iluminismul occidentului. Cădea Constantinopolul, Da Vinci îşi picta Cina, Luther îşi bătea Reforma în poarta bisericii de la Wittenberg. Sigur, lucrurile evoluau mai puţin violent decât acum, la sud de Mediterana. Dar pe atunci prea puţină lume îşi permitea un cont de Twitter şi unul de Facebook, sms-ul era al naibii de scump şi, de multe ori, îl mâncau ereţii pe drum (se întâmplă acum ca tehnologia celor de la Vodafone sau Orange să mai înghită sms-uri) iar televiziunea era în 1D...

Ceea ce se întâmplă zilele acestea pe televiziunile străine, nu la RTV sau Antene, erste, de fapt, o accelerare a evenimentelor şi o comasare a Renaşterii cu 1848-ul, cu toate implicaţiile posibile şi exploatând toate secvenţele de evoluţie din interiorul acelui interval (inclusiv o posibilă separare a statului de religie - de comun acord, dacă se poate, nu antagonic).

Este, desigur, cel mai frumos scenariu. Dar dacă aşezi toate faptele pe masă îţi vine să tragi căciula pe'o parte şi să zici "măi, cenzurat, ce drac' avem aici?

PS: un lucru ştiu sigur - anume, că nu mi'aş dori pentru nimic în lume ca România nemulţumită să nu evolueze în acest sens; cum alternativa politică este îndoielnică iar cei ce controlează aparatul administrativ au articulat prea bine toate pârghiile în favoarea lor încât să cadă în picioare, explozia populară ar fi o trambulină spre putere pentru dictatura mahalaei manelizate şi a celor cu jungla în sânge, mai exact, pentru cei din cauza cărora se teme Occidentul de intrarea României în Schengen.

Later edit (cam pe la miezul nopţii, ora României): dacă îl anunţă mort pe Mubarak, peste noapte?