Cei doi libieni

Știu puține despre Libia. Știu despre o doamnă care a lucrat acolo, pe vremea lui ceaușescu, în sistemul sanitar și s-a întors în România cu banii furați de statul libian. M-a rugat cândva, prin anii 90, să o ajut să pună lucrurile în mișcare dar am primit acel celebru sfat dat de diplomații români: "nu e bine să deranjăm...".

N-am idee cum s-a terminat povestea.

Și îi mai știu pe cei doi domni care mâncau, în Tunisia, la restaurantul unei autogări amplasate într-o intersecție prin preajma graniței cu Jamahiria. Nu am idee cine sunt și ce hram poartă - pot doar garanta că seamănă al naibii de tare cu Eddie Murphy și încă un actor al cărui nume nici nu cred că l-am știut vreodată.

Stau, însă, de ieri şi mă întreb (l-am întrebat pe twitter şi pe Carl Bildt dar m-o fi sunat să-mi răspundă când nu eram acasă şi p-ormă a fost prins la o plimbare pe cheiul Nilului, la Cairo, cu duduca Ashton) dacă îmi scapă mie ceva şi nu înţeles bine istoria recentă - pentru că masacru împotriva populaţiei civile avem în Libia la fel cum am avut şi în cazul Miloşevici - Kosovo şi, la fel, un pericol ameninţă graniţele Alianţei Nord-Atlantice. Pe unde-o mai fi pensionatul ăla de William G Walker?