Pagini

luni, 21 februarie 2011

Ştiu eu că am dreptate!

Oamenii care nu înţeleg politica nu merg la vot.
Are logică, nu? N'are. Oamenii care nu înţeleg politica au, de regulă, cele mai solide convingeri. James Kuklinski numeşte fenomenul "sindromul Ştiu eu că am dreptate". Şi este un fenomen, nu o simplă & oarecare ciudăţenie - căci efectul se răsfrânge asupra întregii societăţi, implicit asupra democraţiei. Oamenii ăştia merg la vot (sunt mai perseverenţi decât restul lumii) şi, pentru că sunt sofisticaţi în gândire, au şi cercul lor de apostoli pe care îl îndreaptă pe căi greşite.

Sigur, românii nu au avut nevoie de multă şcoală de behaviorism pentru a naşte versul acela cu prostul neşcolit şi cel cu şcoală. Dar, cum a învăţat încă din Mioriţa, românul s'a resemnat. Că de aia nu e el american; care american (Nyhan pe numele lui de cercetător) crede că treaba trebuie cumva rezolvată şi dacă nu poţi schimba psihicul, poţi penaliza reputaţia celui care a dat drumul informaţiilor eronate. Citiţi şi ce scrie Liviu Iolu pe cam aceeaşi temă. Drept e, pentru asta ar trebui să existe şi o instanţă (morală, nu punitivă) suficient de credibilă încât să decredibilizeze suficient de credibil.

Cum e cu sindromul lui Kuklinski? E la mintea manualelor de introducere în psihologie. şi chiar a revistelor de profil lectruabile în anticamera cabinetelor stomatologice (acelea cu răspundeţi prin a, b, c sau d şi verificaţi răsturnând pagina). În general, privim lucrurile prin filtrul propriilor experienţe acumulate şi, desigur, înclinăm să luăm din fapte acele secvenţe şi informaţii care (fără să mai necesite verificare) vin să ne cimenteze convingerile (motivated reasoning) - şi, totodată, rezistăm cu stoicism când e să ne lepădăm de cele false şi, mai ales, să admitem că am greşit. Nu mă înţelegeţi greşit: aşa ceva se întâmplă altora; nu e, desigur, cazul nostru! Doamne fereşte!

Şi, apoi, să nu uităm: numai cercetătorilor americani le poate ajunge un studiu la un astfel de set de concluzii. Americanul şi numai el e ăla stupid, că doar nu ştie capitalele Europei şi crede încă în armele de distrugere în masă ale lui Saddam. Noi, românii, le ştim oricum întotdeauna pe toate. Nouă nu ni se poate întâmpla, ca în cazul subiecţilor lui Kukilinski, să acceptăm doar pentru moment un alt adevăr decât al nostru pentru a reveni, mai apoi, la caii noştri verzi de pe pereţi.

Oi fi avut ceva legat de România în cap atunci când am început să scriu această postare? Ar fi trebuit? Aş fi putut avea? Naiba ştie...

Cred că, mai degrabă, am pornit de la un prieten (mi-e prieten şi îl accept cu defectele sale) care le ştie mereu pe toate, toacă nervii ca o soacră, critică într-una, se supără din orice (mai ales din păreri contra), devine irascibil şi rupe punţi când i se întâmplă să fie contrazis şi, mai presus de toate, seacă energetic umplând golul lăsat în urmă cu starea lui morocănos-explozivă de-ţi vine să te arunci în faţa trenului.

PS: pentru că azi a fost ziua lui Chummy (să trăiţi şi pe această cale, şăfu'!) cu un haos implicit în ceafă, e foarte posibil ca acest post început acum câteva ore să fi pierdut pe traseu unele detalii - aşa că ar putea suferi unele later edit-uri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu