După amiază mergem la capelă, la domnul Z. A murit, nu mai știu dacă ți-am spus...
Bucăți, când mai mari, când mai mici, mi se prăbușesc, izbituri înăbușite, asemeni unui strănut într-o batistă deja prea udă...
Îmi dispar reperele. Pilonii unei vieți cărate în cârcă se fărămițează, praf risipit de vânturi reci - și nimic nu le poate lua locul. Nu că alții, apăruți ulterior în spațiul meu vital, ar fi mai puțin relevanți, importanți sau dragi. Dar e ca și cum din podul spre celălalt mal se rup și plutesc la vale scânduri, ducând cu ele bucăți din mine, așa, mai ofilite. Bucăți ce-au fost în floare, cândva. Întreaga mea avere - viața.
Acum domnul Z, recent doamna L... Parcă mi-e și puțin teamă să pun mâna pe telefon.
Mi-e dor de vremurile în care Dodo scotea cu forcepsul din Gheorghe, la telefon, vești de acasă - până omul se-nfuria: Ce vrei să-ți mai zic? N-a mai născut nimeni, nimeni n-a mai murit...
E greu sa-i vezi plecand, ii stiam acolo si faceau parte din tot, poate e cel mai bun moment al zilei sa-i gasesti, fie oti, omi sau cine stie ce tanti, carora sa le zici un kuss die hand sau saru' mana si ei sa se regaseasca prin tineretea ta in tineretea lor. Numai sa stai, sa nu te grabeasca vreun zmau, sa le spui ce mai faci si cum unele ti se par greu de dus si-ti vor da un strop de liniste. Ei le-au vazut pe toate, au intinerit odata cu copii, inca o data cu nepotii si au imbatranit frumos, parca mi-ar spune din priviri ca toate sunt asa cum trebuie sa fie. Nu-i las sa-mi scape si-i intreb despre Oravita tineretii lor, de cate si mai cate. Vor sta acolo, in gradina sau in drum petrecandu-ma asa cum o faceau cand ma duceam la "panisca","sadilazar" sau zambindu-mi complice cand vreo dom'soara imi verniseaza cate-un zambet (destul de mult cat sa para serioasa treaba), adoptand-o imediat cu unele rezerve fiindca tot eu sunt rasfataul lor.
RăspundețiȘtergereDorin
Da, Dorin, mulți dintre ei sunt, în viețile noastre, niște prezențe la fel de firești ca și traiectoria est-vest a soarelui
RăspundețiȘtergere