Pagini

marți, 17 mai 2011

Parteneriatul civil în țara cearșafului cu sânge



Cât de obtuz poți fi să te opui cu atâta înverșunare unei idei încât să dai foc întregului sat pentru a ucide șoarecele?

Guvernul a decis că în România fundamentalistă nu se va permite parteneriatul civil. Talibanii lui Boc au zis pas, convinși, probabil, de capitalul electoral drept-credincios pe care și-l atrag, lăudându-se, la momentul potrivit, că au blocat constituirea de familii homosexuale. De altfel, motivația Guvernului Boc precizează că singura relație de familie recunoscută de Codul Civil este căsătoria între două persoane de sex diferit.

Bun, te lupți, „după datina strămoșească și tradiția națională”, cu homosexualitatea. Că de aia n-a vrut Becali We are the Champions în Ghencea. Dar asta nu înseamnă că homosexualii n-or să apuce să trăiască împreună, dacă vor cu tot dinadinsul. O vor face - și se naște ceea ce se cheamă o situație căreia, pe românește , i se spune „ipocrizie”. Pe principiul prost că lucrurile despre care nu vorbim nu există.

Dar cu restul lumii, cu heterosexualii care nu vor mariaj, ce se întâmplă?

Există cupluri care au trăit fain-frumos o viață întreagă împreună fără să se fi dus la ofițerul stării civile. În schimb, din ce în ce mai multe perechi trecute prin formalitățile birocratice și pe la altar se trezesc la fel de dezdrăgostite pe cât de îndrăgostite erau când s-au luat.

În România primitivă și suferind de un conservatorism de joasă speță, viața în doi fără binecuvântarea contra-cost a popii, fără masă, dans și dar, fără curcanul dus de paște dus nașilor, se sancționează drept imoralitate și se pedepsește prin arătatul cu degetul babelor de toate vârstele și toate sexele. Se numește concubinaj și te descalifică. Te bârfesc vecinii seara la crâșma din colț și vecinele pe banca de la scara blocului, te ceartă neamurile, bunica te dezmoștenește (bine că nu avea oricum ce să-ți lase!), ce s-o lungim, nu mai poți mânca liniștit la cină de gura celor care-ți poartă de grijă!

Oamenii, cu excepția celor ce își „salvează” căsnicia de ochii lumii, nu trăiesc împreună pentru că le dictează Codul Civil. Nici pentru că primarul din Frecăței le-a spus așa când și-a aruncat tricolorul peste umăr. Nici pentru că popa le-a citit-o pe aia cu legatul și dezlegatul. Oamenii trăiesc împreună pentru că au pornit pe un drum și s-au trezit cu anuu duși iar ei sunt tot acolo, fără nici măcar să observe cum a trecut timpul. Vorba ceea: film cu happy end fericit.

Dar așa ceva este de neconceput în țara Gropii lui Ouatu, unde cearșaful pătat cu sânge era, până acum puțin timp, ritual sacru. În vremea asta, elvețienii au mers mai departe decât tot restul europenilor și au considerat că o viață în doi nici măcar nu trebuie să implice contacte sexuale (murmur în curtea Sinodului, „Cum, așa? E bolnav, probabil că nu poate, omu'! Vai, săracu'! Putem să-l ajutăm cu ceva?”).

Într-o țară guvernată de idei puține dar fixe, de cutume și norme cu rădăcini de plumb și de șabloane înguste, într-o țară condusă de o adunătură de precupețe hoațe și cațe clevetind pe unde apucă să se facă auzite, o femeie și un bărbat care trăiesc împreună pentru că, pur și simplu, așa vor, nu pentru că așa scrie în catastifele primăriei, aparțin încă unei caste stigmatizate. Dacă nu ai reușit, până la o anumită vârstă, să fraierești pe cineva să te ia de soț/soție, dacă nu ai fost în stare să duci în cârcă responsabilitățile unei familii, înseamnă că ai o problemă și n-ai cum să aspiri la o funcție de top-management. Aș fi curios dacă un bărbat și o femeie care trăiesc împreună fără a fi căsătoriți au dreptul să aplice la programul „Prima Casă”; sau dacă tatăl necăsătorit are dreptul la concediu de maternitate creștere a copilului... Scenă ipotetică: „Doar soția are voie la pacient”, îi zice portarul partenerei de viață, plânsă toată în vreme ce soțul jumătatea sa ilegală zace în comă la terapie intensivă (bine, norocul e că, în România, cu zece lei se rezolvă). Sunt sigur că partenerii nu își împart beneficiile unei asigurări medicale, așa cum se întâmplă în cazul unui cuplu soț-soție.

Și, încercând să mă cert cu bigotismul (după ce ieri m-am certat cu Marin Preda că a murit), am cam patinat - dar dacă mă gândesc bine, nici măcar de un parteneriat civil nu ar trebui să fie nevoie. Statul ar trebui să se reformeze, să se simplifice, pentru a fi util cetățeanului. Sau să se desființeze. Punct.

Fiecare om ar trebui lăsat să trăiască așa cum îi place. Și cui nu îi convine, vorba aia, circulați, vă rog!

PS: cât de tabloid poți gândi să pui homosexualitatea în titlul unei asemenea știri?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu