Și ne iartă nouă ridicolul nostru...

 

 

Înainte de epoca lui Sir Alex și a lui Arsene, managerii din fotbalul englez aduceau, puțin, cu finanțatorii pe care îi are astăzi România. Printre ei, unii erau mai chiori împărați în țara orbilor. Norocul englezilor a fost - știu, nu e frumos - tragedia de pe Heysel, când au rămas pe din afara Europei câțiva ani.

Într-o vreme în care mai exista ceva romantism în fotbal, nu se modernizase de tot, Brian Clough a tot antrenat diverse echipe mici pe care le-a făcut mari, mari de tot. A câștigat, cu Derby United, pe care, de fapt, o cam inventase, cam tot ce se putea câștiga pe tăpșanele Majestății Sale - dar avea un vis la viața lui: să bată pe Leeds United.

De bun ce era, într-o bună zi a ajuns antrenorul acestei Leeds United (în perioada cu pricina, cea mai tare echipă a Angliei). Și visul i s-a împlinit, în cele din urmă: cât a stat pe banca lui Leeds, echipa a pierdut toate meciurile.

Mi-am amintit de Clough azi, când am aflat că Academia Cațavencu, rebotezată Cațavencii, se mută în ograda lui Patriciu. Și prin fața ochilor mi-a trecut Gregoire, l'Ecrivain, deseori subiect al Cațavencilor, acum coleg cu aceștia - poate chiar de birou, vorba lui Cristi Dorombach.

Dar cum ziua trebuia să fie rotundă, sfârșitul i-a aparținut marelui, unicului, inegalabilului Marian Vanghelie, proaspăt ejectat de la conducerea organizației PSD București:

"Nu poti sa conduci organizatia Bucuresti decat daca esti bun, ca altfel te ejaculeaza"

Bravo, Mariane. Sau Mareane. Asta fu o mostră de gândire fără erecție! Care este ea fără direcție, măi, Goagăle. Numai bună de pus în almanahe.

Râd. Dar nu e râsul meu.

Și-acum primiți, ca bonus, această ilustrată cu flori din hârtie creponată:

În singurătatea serii și ăn propria-i singurătate, mintea mea odihnită se gândi că programa de școală generală ar trebui rapid modificată. Nu de clase obligatorii de religie au nevoie copiii în România - ci de cursuri intensive într-ale simțului ridicolului.

Deși, ca-n cazul bietului pitic cel mic din desene animate, mi-am retras repede ideea și am băgat-o cu caoul în grămadă: numai definirea pe înțeles general a obiectului disciplinei ar cam fi muncă de Sisif.

PS: dacă există ceva național, unitar și constituțional indivizibil în România, apăi nesimțirea este! Aceeași la Traian, Atilla sau Pardaian.

PPS: na, că iar am uitat de învățămintele Ancăi și nu am fost capabil să scriu un text pozitiv; n-o să devin A-List blogger.