Pagini

joi, 17 noiembrie 2011

From a distance

În vreme ce eu caut să'mi înghesui ideea într'o frază şi îmi întorc privirea spre pe geam, pe Rin la vale se prelinge un şlep al cărui echipaj nu se sinchiseşte de existenţa unor oameni în dosul ferestrelor pe care le vede (şi, poate, nici măcar nu le bagă în seamă) pe mal iar în avionul ce se înalţă încet din spatele dealului de la orizont (din care văd doar nişte lumini) sunt pasageri pentru care lumea lăastă în urmă, câteva sute de metri dedesubt ,se rezumă la faruri gonind pe cordoanele de asfalt şi multe alte gânduri întretăiate fără strop de viaţă reală.


From a distance, totul este amorf. Suferinţele, bucuriile, curiozităţile, animozităţile, semnele de întrebare, primul pas al bebeluşului, papucul ros de căţel, orgasmul, pagina 67 din romanul preferat, şeful scârbos şi câte şi mai câte nu există.

From a distance suntem fundamentalişti sau hatteri, suntem marxişti sau duşi cu pluta, suntem tocilari sau neschimbaţi. Stăm cu braţele încrucişate, consumăm idei luate de'a gata, generaţia McGândire,  generaţia  Idei de la Ikea, uităm că rostul capului nu e să nu ne plouă pe gât, detestăm tot ce iese din limitele acceptării noastre, dăm cu piatra, suntem şovini - şi, al naibii să fie, chiar ne place. Albul mută şi câştigă. Negrul dă şah şi mat.

Cum bine se întreba Marlena, pe la mijlocul secolului trecut: zi'mi ce'aţi făcut cu culorile! Ce'aţi făcut cu nuanţele?

Uite, ăsta e motivul pentru care I don't wanna talk about it. Dacă asta ai vrut, ai reuşit. Ştie'le tu pe toate.

Şi să nu te miri, când ne întâlnim... Nu pot să te preţuiesc. Gândeşti în alb şi negru. Dacă mi'ar fi cu putinţă să twe ignor, aş face'o numaidecât. Dar lumea ta - şi când lipseşti - îmi invadează lumea. Iar prostia ta e prea puternică.

Şi sunteţi atât de mulţi...

PS: nu mi'a intrat într'o frază!

3 comentarii:

  1. cine, eu? oare nu esti prea aspru? nu ne nastem cu totii egali in fata lui Dumnezeu? apoi sansele fiecaruia sunt taiate in atatea fatete , incat

    RăspundețiȘtergere
  2. aproape ca nu e sigur ca tu alegi culorile in care gandesti.
    Si, inca ceva, nu cred ca tu esti chiar atat de singur.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar, ignora-ne ,daca te face sa te simti mai bine.

    RăspundețiȘtergere