... şi să am şi eu ceva pe post de "la mulţi ani, femeie"

Când italienii le-au dat drept de vot femeilor, o bună parte din lume a întors jumătate de privire spre cizmă şi a râs în hohote.

Legea era inutilă.

Când, duminică dimineaţă, după slujba de la biserică şi înaintea prânzului în famiglie, se ducea la secţia de votare, italianul punea, oricum, ştampila exact pe numele pe care i-l dictase mama soacră. Ma certo, mamma! Ma certo!

Am găsit, ieri seară, un pseudo-studiu (nu erau cercetătorii britanici, era doar un lingvist american diletant, în afara orelor de program; un blogger) despre înjurături şi care se încheie, apoteotic şi chiar admirativ, cu referiri la generosul patrimoniu românesc (nemţii nici măcar nu erau pomeniţi, cu cele două caricaturi de vorbă grele - scheiße & arschloch). Concluzia vine, parcă, să sfarme imaginea aceea a României patriarhale, de rit combinat bizantin şi de stepă, bătut de vânturile orientale, în care cuplul se împarte în "om" şi "muiere" - şi să răstoarne ierarhiile:

„You really have to applaud the balls it takes to assault God
just to slam someone's mother”

Da, om fi sexul ăla puternicu' şi cu ouă; atât de puternic şi atât de cu ouă încât îi ardem una marelui arhitect ca să ajungem la femeie; dar, se vede treaba, marele arhitect este, cum ar veni, şeful de cabinet al femeii.

PS: am şi uitat că ieri fu baba mea; n'am stat să'o urmăresc.