Recurs în anulare. Celelalte Cuvinte. Din arhive.

Am fost zilele trecute la Reșița și nu am reușit să descopăr intrarea în cafeneaua rock a lui Ovidiu. Ovidiu Roșu, cel mai drag (mie) dintre Celelalte Cuvinte. Câteva ore mai târziu, moțăind în patul copilăriei, m-am gândit că, poate, a fost vreun semn.

Am scris asta acum mulți ani. În aprilie 2009, după un concert Celelalte Cuvinte la Sala Palatului din București. Reiau ceea ce contează. Pentru că, da, contează. Tot mai mult, cu fiecare zi care trece.

Din ce în ce mai dureroasă, fiecare întâlnire live cu gaşca aia pe care o ştiu de când am început să ascult muzică autonom de casetele şi vinilurile părinţilor mei.

Se schimbă biotopul în clipa în care de pe scenă se revarsă acordurile acelor vechi piese, scrijelite, ca pe vinil, undeva sub calota craniană. Într'o singură clipă dispar artiştii, dispare sala, dispare tot şi mă trezesc într'o lume numai a mea, în care se aglomerează, într'o stranie devălmăşie, doar ca nişte semne palide, toate amintirile pe care le port cu mine - cu sunetul acela prăfuit, cu acul auzindu'se prelins pe disc, cu amprente murdare pe ambele feţe, cu amprenta tuturor feţelor care mi'au zâmbit sau plâns vreodată în acordurile Celorlalte Cuvinte, într'o copilărie/adolescenţă versiunea 1.0.

Şi muzica e altfel.

Şi nici nu se mai aude de pe scenă.

Sintetizatorul e orgă şi respiră prin toţi porii mei

Un dumnezeu al rockului se joacă la bas pe firele mele de păr, câte or mai fi rămas.

Pe toba mare e întinsă pielea mea.

Şi fiecare solo de chitară se naşte din muşchii ce'mi ţin capul să (de obicei!) nu mă plouă între umeri.

Iar de pe discul meu cu circumvoluţiuni zgâriate, trecutul, ca un vânt de noapte, cântă aşa:

Din ce în ce mai dureroasă, fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte. BASF a dat falimet iar AGFA de mult nu mai produce benzi magnetice de 60 sau 90 de minute. Cât despre viniluri - se vând la magazinele de cărţi vechi şi stampe sepia.

Fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte îmi dă arama timpului scurs pe faţă, mă acuză de minciună (recurs în anulare la ceea ce, în propaganda mea interioară, s'ar putea chema copilărie/adolescenţă 2.0), îmi spune că mi'a venit rândul să îmi fac propriul audit. Dar, până una-alta, cât timp viaţa nu'mi intră în insolvenţă, am să merg, dus de micul masochist din mine, să sufăr la fiecare întâlnire cu Celelalte Cuvinte.