Uite, d-aia ador să primesc mailuri de la Sprâncenatu'. Pentru că nu știi niciodată când se așează să scrie reporterul din el, pe care, din păcate, l-a cam lăsat la vatră (și pentru că voi nu dați doi bani pe munca reporterilor dar vă dați pe spate când primiți mocca un text bine scris).
Și-mi scrie așa, Sprâncenatu':
„Am mers azi în tren cu niște moldoveni lângă mine.
Un
bărbat și trei femei.El, îmbrăcat în costumul cel mai bun, cu pantofii cei mai buni, ascuțiți, cu mustață mică, oacheș, proaspăt tuns. Dintre cele trei femei, una era nevastă-sa, una posibil soră-sa, alta poate maică-sa.
S-au ridicat în picioare încă de la Chitila, vizibil emoționați de apropierea de București, de Capitală. Mai întâi s-a ridicat el, pe urmă și ele. Stăteau solemn, priveau solemn pe geam, în liniște, respirau solemn.
Când au apărut primele blocuri de pe Calea Giulești, el a dat semnalul încet, dar hotărât: ‘Hai!’. A luat-o înainte și ele după el. Una dintre ele avea un fel de poșetă din rafie, cred că era ceva mai deosebit, de ieșit în oraș. Și rafia are mai multe nivele. În rafie e împletit destinul moldovenilor.
I-am auzit vorbind că le pare rău că nu au timp să intre și prin magazine. Erau moldoveni de-ai noștri, nu de peste Prut, trenul venea de la Bicaz.
Cine știe ce treburi aveau, pe la ce ghișee urmau să aștepte, la ce uși or să ciocănească azi. Prin ce parcuri or să se odihnească, de ce clădiri și hipsteri or să se mire, de la ce patiserie or să-și ia merdenele.
Mi-ar fi plăcut să devin invizibil și să mă țin pe lângă ei toată ziua, pe urmă să mă urc în tren cu ei și să ajung la ei acasă, să stau lângă ei până se bagă în pat, să le sting lumina și să le spun noapte bună imediat ce adorm și pe urmă să mă întorc acasă și să mă culc și eu
la mine în pat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu