În totalitarisme,
persoanele dispar, când nu mai sunt de folos sistemului. Nu doar lumea lui
Stalin și derivatele pare desprinsă din Orwell.
Ziarul Adevărul are și el un mic
Minister al Adevărului care șterge din arhive nume. Eu nu mai apar acolo, textele
pe care le-am trimis pe când le eram corespondent în Germania, în schimb, au rămas și par
că au coborât, așa, din ceruri. Nimeni nu le-a scris, vreodată.
Și fosta-mi șefă din acea vreme a avut aceeași soartă.
Și fosta-mi șefă din acea vreme a avut aceeași soartă.
Mâine începe Oktoberfest. Am fost cândva. Aproape că nu aș avea motiv să mai merg vreodată. Dar parcă aș mai vrea să ajung cândva.
---
„Ein Prosit de
Gemütlichkeit", se aude de pe scenă. E semnalul că orchestra ia o scurtă
pauză. Doar domnul de la acordeon atacă, în ritmuri alpine, „Over the
rainbow" - hitul celebrului musical interbelic „Vrăjitorul din Oz". O
cântă mai mult pentru el - şi pentru tânăra americancă în costum popular
bavarez, cu decolteul dezvăluind primul tatuaj scris în limba germană, într-una
din nopţile trecute. Obrajii îi sunt deja rumeni iar zâmbetul creşte odată cu
numărul halbelor de bere. „Prost!" Adică „Hai noroc!" Şi ordinul e
ordin. Mesenii se ridică în picioare, înalţă halba şi ciocnesc. Nu toată lumea. Pentru unii, mişcarea e deja prea dificilă.
Pe alocuri chiar riscantă.
Râurile de bere au curs ore în şir
şi vor continua să curgă. Până la 22:30, ora la care berarii închid robinetele.
Tocmai când viaţa devine cu adevărat frumoasă. Chelnerii transpiră în cozi
interminabile, iar şi iar, pentru a onora comenzile. Bere, bratwurst şi ciolan
pentru toată lumea.
Provocări olfactive
„Străzile" lui Oktoberfest sunt
o simfonie de arome: alune caramelizate, vată de zahăr, clătite, banane în
ciocolată sau vin fiert cu scorţişoară te însoţesc la fiecare pas, schimbând
între ele, ca într-un cadril, locurile. În interior, însă, de pânza corturilor
s-a lipit mirosul de drojdie şi afumătură prăjită, combinat cu transpiraţia
miilor de vizitatori. Anul acesta, aerul din corturi a fost, la vedere,
cristalin. Doar la vedere. Aparatele de ventilaţie nu au făcut faţă noilor
provocări olfactive.
Instituită în vară, după ce un grup
radical-ecologist a obţinut (în urma unui referendum câştigat prin absenteism)
scoaterea fumatului în spaţii publice în afara legii, în întregul land Bavaria,
interdicţia fumatului la Oktoberfest a fost respectată, în bună măsură. Pentru
cei care îşi mai aprindeau, în văzul lumii, câte o ţigară, oamenii de ordine şi
chelnerii au avut câte o vorbă dojenitoare. S-a fumat destul de mult pe sub
mese. Nu suficient pentru a îndepărta cocktailul de mirosuri. Şi nici măcar
bacteria-minune, propusă de un anume Herr Hubert Hackl spre a fi pulverizată pe
sub mese, nu a mai fost folosită. Anunţat cu surle şi trâmbiţe, înainte de
Oktoberfest, produsul nu a trecut testul comisiei pentru igienă din cadrul
comitetului de organizare. Au rămas vaporii grei şi apăsător-mirositori, întâmpinând
vizitatorii la intrarea în corturi.
Engleza domină
München îşi
schimbă, de Oktoberfest, limba oficială. Cu
excepţia câtorva expresii tradiţionale rostite în dialectul german boarisch,
cum ar fi semnalul de start, dat de primarul metropolei bavareze în ziua
inaugurală a festivalului (O zapft is!) în timp ce dă cep primului butoi cu
bere, oraşul de pe Isar comunică în limba engleză. În centrul Münchenului, în
zilele lui Oktoberfest nu prea mai găseşti picior de german; e plin de japonezi
filmând spectacolul de clopote şi păpuşi mecanice din turnul primăriei, la ora
exactă, şi de australience îmbrăcate în tradiţionalul dirndl, costumul popular
din Bavaria şi Tirol. Le trădează fusta mult mai scurtă decât cea din satele
alpine şi o privire care, vorba unui münchenez, parcă strigă
„Violează-mă!".
Proprietarii de magazine
specializate în tracht-uri (dirndl pentru femei şi lederhosen - pantaloni
scurţi de piele - pentru bărbaţi) sunt oripilaţi de atacul creatorilor de modă
asupra ţinutei obligatorii de Oktoberfest. Pe lângă fustele tot mai scurte,
doamnelor li se oferă mai nou pantaloni de piele. „Curată blasfemie!",
strigă tradiţionaliştii. Iar dacă decolteurile nu erau, oricum, suficient de
largi (şi bine susţinute de corseturi sau push-up-uri), spre seară, când
băştinaşii, majoritar familişti, se retrag pentru a-şi adormi copiii obosiţi de
atâtea caruseluri, prin corturile de pe Wiesn îşi fac apariţia bustierele
transparente.
Un fenomen
aparte sunt, la Oktoberfest, italienii. Familia A vine la începutul primei
săptămâni cu maşina şi rulota, găseşte un loc de campare şi intră în febra
berii. La sfârşitul săptămânii vine familia B. Parchează maşina în locul
familiei A şi se cazează în rulota pe care, după ce se termină Oktoberfestul, o
vor duce îndărăt familiei A, în Italia. Un antreprenor din Anglia a găsit altă
soluţie: organizează excursii de o săptămână la München la preţul de circa 350
de euro, bani ce includ transportul cu autobuzul, cazarea în corturi şi un mic
dejun. Distanţa dintre două corturi este de
câţiva centimetri iar locatarii lor ajung să se cunoască doar înainte de
cazare. Gândiţi gigantic, înmulţiţi cu 100 şi veţi înţelege importanţa lui
Oktoberfest pentru oraşul München - dar şi acceptul tacit al conservatorilor
bavarezi pentru acest delir popular ajuns în mare parte de import.
Halba de colecţie
Suvenirul suprem al vizitatorilor
Oktoberfestului a fost, şi anul acesta, halba din care au băut berea. Doar că
legea nu permite aşa ceva. La sfârşitul lui Oktoberfest, berarii au de înlocuit
circa 50.000 de halbe. O parte se sparg în timpul petrecerii - câteodată în
capetele comesenilor sau chiar ale oamenilor de ordine. Cele mai multe au
plecat însă în lumea largă, din Japonia sau Statele Unite până în Rusia sau
Polonia. În special
halbele din acest an, inscripţionate „200 de ani de Oktoberfest" sau,
simplu, albastru pe alb „Münchner Bier", au mare căutare la colecţionari.
Originalul (de fapt ce a rămas din originalul transmis de mine și ciopârțit de ei) e aici
Originalul (de fapt ce a rămas din originalul transmis de mine și ciopârțit de ei) e aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu