Pagini

vineri, 3 iulie 2015

Dicționarul grec-german nu conține termenul Wirtschaftswunder



Grecia şi Spania, urlă de undeva din cețurile Londrei un domn care cere solidaritate cu poporul grec, Grecia şi Spania, așadar, au iertat Germania de datorii, în 1953. Dă bine, nu? Nenorociţii ăia de nemţi, nu i-au lăsat grecii să moară, nu-i lasă, acum, pe greci să trăiască.

Germania a fost iertată de o parte din datorii la finalul unei conferinţe care a durat opt luni, la trei ani de la izbucnirea războiului coreean (fără neapărat vreo legătură cu acesta), și în urma unei crize a devizelor care a reamintit de începutul anilor 30 și de cel de-al doilea Război Mondial.

Răzbiul se terminase de ceva vreme dar nimeni nu era convins de asta. Combustibilii şi energia electrică se dădeau încă la raţie. Valoarea mărcii era mică, dar banca emitentă, Bank deutscher Länder, reuşise să o menţină în limite suportabile de inflaţie.



Refacerea economică şi introducerea unei monede unice pentru întregul teritoriu german nu erau nicidecum obiectivul principal al puterilor de ocupaţie. Pe de o parte, intr-aliații trebuiau să țină SUA în Europa, Rusia afară și Germania în genunchi. Pe de alta, toți câștigătorii aveau de recoltat despăgubiri de război.

Între martie 1946 şi august 1947, peste 11.000 de tone de echipament industrial fuseseră transferate din răsăritul Germaniei înspre Uniunea Sovietică, sub titlul de despăgubiri de război. Era doar începutul. După instalarea, în Berlinul ocupat de ruși, a unui guvern stalinist, nimeni nu a mai controlat ce se petrece sub șenila Moscovei. La fel, de fapt, s-a întâmplat şi cu resursele naturale din România; nimeni nu a contabilizat cât petrol brut a ieșit din sonde scurgându-se direct în conductele ce duceau spre URSS.

Și în partea de vest a Germaniei s-au compensat despăgubiri din greu. Grecia a transferat, în portul Hamburg, conform acordurilor convenite la Paris din 14 ianuarie 1946, 30.000 de tone de maşini industriale complet funcţionale confiscate din bazinul Ruhr, una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale planetei, la acea dată. Aproape jumătate din captura de război a ajuns la Pireu, o parte cam la fel de mare, însă, avea să fie transformată în fier vechi şi vândută ca atare - deşi grecii primiseră oferte foarte bune de a vinde subansamble tehnologice germane. Paranteză: salutăm pe această cale nu doar inteligenţa economică a grecilor dar şi memoria pescadoarelor româneşti; poate și pe grecul de la Tomini SRL care a dat la topit Crivina. Paranteză închisă. La 21 octombrie 1961, Grecia mai primeşte 115 milioane de mărci germane, despăgubiri pentru fărădelegile comise de militarii germani în numele nazismului, în virtutea unui acord internaţional. Un dolar costa pe atunci 4,17 mărci, un ou 21 de pfennigi iar ziarul Bild 10 pfennigi.



Deşi plăteau în toate direcţiile, germanii nu au ieşit în stradă să dea foc drapelului american, confirmându-l pe Lenin despre care legenda spune că ar fi plecat deprimat în Rusia nu pentru că acolo visa el comunism ci pentru că ar fi ajuns la concluzia că "nu poţi porni o revoluţie cu poporul german". Sigur, ocupantul (eliberatorul, pacificatorul) ar fi reprimat din faşă orice formă de anti-americanism, dar n-a fost nevoie pentru că germanii s-au apucat serios de muncă şi şi-au reconstruit ţara bucăţică cu bucăţică. Acestei Germanii i-au fost reduse datoriile. Dar nu  de către Grecia sau Spania, ci de către cei ce au câștigat războiul inclusiv pentru Grecia sau Spania.

Cumva, Germania nu a avut parte de, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, propriul Front al Salvării Naţionale. Eşalonul II al partidului nazist nu a confiscat scena politică, nu a acaparat puterea, nu a devalizat industria. Dimpotrivă. Cu un Konrad Adenauer cancelar federal, susţinut de americani (care, a propos, au câștigat un război conduși fiind de un șef al Executivului în scaun cu rotile, nu zgâriat la un genunchi!), Ludwig Erhard, ministru al economiei între 1949 și 1963, a construit o Germanie ordoliberală căreia, în 1950, ziarul londonez The Times i-a spus simplu The Wirtschaftswunder.


Miracolul economic german a fost rezultatul muncii într-un stat construit anume pentru a veghea mecanismele sociale care garantează funcționarea corectă a economiei de piață. Altfel decât se întâmplă în Grecia, unde statul supraponderal este o povară pentru antreprenori și pentru clasa mijlocie dar, în schimb, garantează liniștea unei elite corupte.



Statul rămâne, la porțile Orientului, același rezervor de sinecuri și instrument de luptă politică, întocmai ca-n nu foarte îndepărtata istorie a locurilor. Și este perceput ca marele tâlhar, care încasează taxe dar nu oferă nimic în schimb. Așa se întâmplă, în această parte a Uniunii Europene. Statul, cu sacii de bani din impozite, nu inovează, nu eficientizează, nu decăpușează, nu oferă liniște. Tot interesele de grup decid, jocul de-a puterea se-nvârte în jurul intereselor personale.

Sursă: Andrei Tiut                                           


Probabil că austeritatea, propusă de creditori, este departe de a fi calea perfectă. Dacă tot pui oamenii să strângă cureaua, oferă-le un orizont de așteptare palpabil. Iar dacă le promiți bunăstare, pune-i să și-o construiască. În fond, nu dorința creditorilor Greciei de a mai vedea ceva din banii cândva împrumutați ucide speranța că se va putea vreodată ieși din criză. Incapacitatea de plată este pur și simplu consecința firească a incapacității de a guverna.

Oricât de generoși ar putea fi creditorii, acceptând, poate, să șteargă datoria Greciei, lucrurile nu se vor îmbunătăți: nimeni nu va fi dispus să acorde noi împrumuturi Atenei.


PS: din totalul datoriilor înregistrate în dreptul Germaniei în 1952, o bună parte proveneau din primul Război Mondial, plăți instituite în urma păcii de la Versailles (articolul 231) dar pe care Hitler a decis că nu are motive să le mai onoreze; la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, Germania s-a angajat să achite restanța, invocând un singur motiv - recâștigarea credibilității.


2 comentarii:

  1. "Dacă tot pui oamenii să strângă cureaua, oferă-le un orizont de așteptare palpabil" Este complet gresit. Creditorii nu au dreptul sa ia locul guvernului grec. Guvernul grec este cel care poate da termene. El este cel care trebuie sa asigure viziunea si etapele de dezvoltare. Nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. Guvernul poate propune, dar in starea actuala nu poate impune nimic creditorilor. Cand datorezi bani, trebuie sa-i dai inapoi si n-ai de unde, situatia e intotdeauna complicata. Faptul ca reprezinti un guvern nu ajuta deloc; as zice chiar ca complica treaba. Mitul "statului suveran" se evapora instantaneu cand statul nu mai are resurse.

      Ștergere