Pagini

duminică, 17 iulie 2016

Turcia. Butonul meu de panică.


„Nu mergem mult și vedem drumul baricadat cu mașini agricole. Hai, că asta-i bună! (...) Ne-am întors la pensiune. Proprietarul ne-a informat că civilii nu vor să lase să treacă armata”.
Toată aventura pe care a trăit-o de vineri seară până sâmbătă la prânz familia Cristinei e aici.



Când mi-a spus asta (cu puțin alte cuvinte) la telefon, ieri dimineață, Cristina, înainte de a-mi spune câteva vorbe pentru știrile de la ora 10 și a intra apoi în direct la Interactivul Digi FM, când am auzit-o, așadar, povestind ce gândesc niște oameni obișnuiți de la extrema occidentală a Turciei mi s-a cam închis primul cerc al nedumeririlor legate de tot acest puci. Cercul acela care, în sociologia maselor, face trimitere la Abraham Maslow.

Pentru o secundă mi-au trecut prin ureche sutele de voci pe care le-am auzit, în ultimii 25 de ani, clamând că dacă ar fi dat liber la alimente, Ceaușescu ar fi trăit și astăzi. Atât de primitivă să fie, totuși, cea mai evoluată dintre specii?

O dictatură de tip rusesc, construită pe monopolul informației altoit cu spaime induse manipulator, poate răsturna orice sistem de valori construit cu migală, orice construcție democratică, oricât de orientată spre individ și binele său ar fi. Orice minciună repetată obsesiv poate deveni înlocuitor de realitate. Ocolesc discuția despre publicul captiv de la noi, pentru că mi se supără unii și alții (fiecare falangă are propriul public captiv).

Dar: până și Japonia, admirabila Japonie, are, zilele acestea, probleme serioase cu propriul revizionism.

Dacă nici britanicii nu au avut antidot pentru manipulările ordinare ale tripletei Farage - BoJo - Gove... Dar ce spun manipulări? Că gestul acela a fost o minciună de găinari ordinari!
Suntem, ca specie, prea slabi pentru frumoasa lume pe care știm că am fi putut-o crea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu