L-am întâlnit o singură dată. Mi-a dat cam o oră și a avut răbdare să-i pun întrebările mele stupide, pe malurile Rinului, pe o canapea din holul Consulatului de la Bonn, nu departe de sediul Deutsche Welle și de casa lui Beethoven, într-o de neuitat primăvară a lui 2010.
Era pe deplin conştient de farmecul oratoriei sale. Şi îi făcea o plăcere enormă să povestească. A făcut-o atât de bine încât de multe ori nici n-a mai contat dacă mici inadvertențe au făcut adevărul să pară mai frumos sau mai urât.
Cel mai important lucru care ne rămâne de la moș Neagu Djuvara este curajul de a vorbi despre istorie dincolo de șabloanele ultimelor decenii. Părerea mea, cu care istoricii de profesie sigur nu sunt de acord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu