Bottom Gear

Din cele circa o sută de poziţii ale etajului, cel puţin 30-35 erau ocupate de maşini parcate pe două locuri. M'am înfuriat, cât timp m'am învârtit, căutând unde să'l trag pe Ionică. După ce i'am găsit un refugiu, am trecut, emoţional, la faza a doua: frate, mi'am zis, da' parcă's în România; ce mai aştept de la mitocanii noştri, dacă aici, în buricul Kölnului, se parchează la fel?

Am pornit agale spre ieşire, traversând compartimentele în care zăceau maşinile alea ca balegile. Întâmplător, am ridicat ochii spre pereţi. În spatele fiecăria dintre maşinile postate aiurea scria, mare, verde pe alb, cu litere de tipar, ca pentru preşcolari: FRAUENPARKPLATZ.

Şi: nu, nu sunt, de felul meu, misogin! Pur şi simplu, am oroare de prostie. O detest. Uneori mă detest şi pe mine. De cele mai multe ori e după...

PS: ştiu, n'o să mă credeţi; cu atât mai puţin cu cât de regulă umblu cu aparatul de fotografiat după mine; well, nu, nu l'am avut - iar telefonul îl folosesc exclusiv pentru comunicare audio şi scrisă, adică e un Nokia as basic as posible şi nu are cameră foto.

PPS: m'am dus îndărăt, înainte să părăsesc parcarea, să verific - nu, nu parcasem pe un loc rezervat şoferiţelor.