Aş fi terminat - poate - Facultatea de Mine. Aş fi terminat'o. Examenele se puteau cumpăra cu orice. Cu un bax de Carpaţi de Timişoara, de exemplu. Cu Vegeta. Cu un cartuş de Vikend. Cu bani. Cu orice.
Aş fi prins un job la exploatarea de uraniu. În subteran.
Aş fi mers în mine. Să vă dau lumină.
Poate fugeam. Poate. În Canada sau Alaska, unde, probabil, şase luni din an aş fi locuit cu Grizzly şi alte şase luni aş fi cheltuit ce agonisisem muncind lângă Cercul Polar.
Sau, poate, mă însuram (în facultate sau după vreo practică sau după vreun 1 mai la mare sau...) cu o olteancă din Pescăreasa, cu o moldoveancă din Dărmăneşti sau o ardeleancă din Sărmăşag.
Aş fi devenit alcoolic.
Aş fi făcut ceva bani, când cu embargoul - pe care oricum n'aş fi ştiut cum să'i investesc aşa că i'aş fi "băut la Reşiţa cu chelneriţa". Pentru asta, însă, ar fi trebuit, oricum, ca, între timp, Ceauşescu să plece singur sau să le iasă complotiştilor socoteala de acasă şi de pe aleile Herăstrăului.
Dacă terminam în timp util facultatea şi mă'ntorceam acasă, peste vreo doi ani - cel târziu - aş fi ieşit la pensie.
În ziarul din această dimineaţă aş fi citit despre amplele ecouri internaţionale la programaticul discurs rostit de preşedintele Republicii Socialiste România în plenul Conferinţei de la Copenhaga. Tovarăşul Hugo Chavez i'ar fi transmis o telegramă de felicitare pentru magistralele cuvinte care au condamnat decadentul capitalism. Tovarăşul Lukaşenko ar fi trimis şi el o telegramă de felicitare pentru împlinirea a 20 de ani de la înfrângerea elementelor contrarevoluţionare care, sub influenţa agenturilor, încercaseră, în decembrie 1989, să oprească Republica Socialistă România din măreţul său marş spre societatea comunistă multilateral dezvoltată. Iar tovarăşul Smirnov ar fi transmis o telegramă de felicitare cu ocazia încheierii lucrărilor la şantierul canalului Aiud - Sighet, eveniment transmis înregistrat în telejurnalul de la ora 20, într'o corespondenţă specială semnată de Mihai Tatulici.
Mi'aş fi pierdut nopţile jucând poker cu alţii care, probabil, ştiau mai bine jocul decât mine.
Mi'aş fi peirdut minţile.
Mi'aş fi luat câmpii.
N'aş mai fi scris această postare.
Toate acestea şi cine ştie câte altele, dacă n'ar fi existat ei, cei care, la Timişoara, n'ar fi avut puterea şi curajul să ne dorească, necondiţionat, tuturor libertatea.
PS: şi când te gândeşti câţi n'au idee la ce le foloseşte...
Aş fi prins un job la exploatarea de uraniu. În subteran.
Aş fi mers în mine. Să vă dau lumină.
Poate fugeam. Poate. În Canada sau Alaska, unde, probabil, şase luni din an aş fi locuit cu Grizzly şi alte şase luni aş fi cheltuit ce agonisisem muncind lângă Cercul Polar.
Sau, poate, mă însuram (în facultate sau după vreo practică sau după vreun 1 mai la mare sau...) cu o olteancă din Pescăreasa, cu o moldoveancă din Dărmăneşti sau o ardeleancă din Sărmăşag.
Aş fi devenit alcoolic.
Aş fi făcut ceva bani, când cu embargoul - pe care oricum n'aş fi ştiut cum să'i investesc aşa că i'aş fi "băut la Reşiţa cu chelneriţa". Pentru asta, însă, ar fi trebuit, oricum, ca, între timp, Ceauşescu să plece singur sau să le iasă complotiştilor socoteala de acasă şi de pe aleile Herăstrăului.
Dacă terminam în timp util facultatea şi mă'ntorceam acasă, peste vreo doi ani - cel târziu - aş fi ieşit la pensie.
În ziarul din această dimineaţă aş fi citit despre amplele ecouri internaţionale la programaticul discurs rostit de preşedintele Republicii Socialiste România în plenul Conferinţei de la Copenhaga. Tovarăşul Hugo Chavez i'ar fi transmis o telegramă de felicitare pentru magistralele cuvinte care au condamnat decadentul capitalism. Tovarăşul Lukaşenko ar fi trimis şi el o telegramă de felicitare pentru împlinirea a 20 de ani de la înfrângerea elementelor contrarevoluţionare care, sub influenţa agenturilor, încercaseră, în decembrie 1989, să oprească Republica Socialistă România din măreţul său marş spre societatea comunistă multilateral dezvoltată. Iar tovarăşul Smirnov ar fi transmis o telegramă de felicitare cu ocazia încheierii lucrărilor la şantierul canalului Aiud - Sighet, eveniment transmis înregistrat în telejurnalul de la ora 20, într'o corespondenţă specială semnată de Mihai Tatulici.
Mi'aş fi pierdut nopţile jucând poker cu alţii care, probabil, ştiau mai bine jocul decât mine.
Mi'aş fi peirdut minţile.
Mi'aş fi luat câmpii.
N'aş mai fi scris această postare.
Toate acestea şi cine ştie câte altele, dacă n'ar fi existat ei, cei care, la Timişoara, n'ar fi avut puterea şi curajul să ne dorească, necondiţionat, tuturor libertatea.
PS: şi când te gândeşti câţi n'au idee la ce le foloseşte...
Am publicat :)
RăspundețiȘtergere