Gata. Ne'am făcut încălzirea, am mâncat şi porcu', am fâsâit artificul de doi bani, am zburat îndărăt, cum s'ar zice, am fugit iar de acasă. Zic să ne apucăm şi de chestii mai serioase.
După ultimele evoluţii am aşa o senzaţie vagă că m'am cuibărit într'o piele ede şobolan - nu de alta, da' mă uit în urmă cum se scufundă corabia.
Da' cum naibii să nu se scufunde când, iaca, unul dintre personajele cele mai adulate de cei ce'ar trebui să ne plătească poimâine-zi pensia stârneşte valul în tribună când scrie despre poate ultimul echilibrat portocaliu că este "un nene de care am auzit vag" - iar grosul asistenţei, în loc să'i spuie că'i prost (nu pen'c'ar fi, Doamne fereşte, ci pentru că, iaca, dacă nu'ţi măsori cuvintele, pici de prost!), chicoteşte la gluma de salvat turma...
A propos despre personaje adulate.
Un altul, la fel de băgat în seamă, este pus la zid pe un blog în vogă. Cică ar fi ajuns unde'a ajuns pen'că aşa a vrut destinul. Ajunsul replică: eşti prost! Subscriu. Ajunsul are dreptate. E o prostie să spui că ajunsul e ajuns pen'că aşa a vrut destinul când, de fapt, ajunsul a ajuns pen'că grosul, săracă ţară!, e sub nivelul lui.
Ziceam că trecem la treabă.
O păţiră, nemţii, cu "banii de plastic". Nu'i prea plăcut să stai în cabana din Alpi şi să te uiţi cum fierbe vinul sau schnaps-ul da' să nu poţi bea o cană pen'că nu merge POS-ul. Bun, partea faină'i că nu poţi nici să'i cumperi toate cele pe care le vede.
Cărţile de credit sau debit fabricate de nişte francezi cu pretenţii de lideri de piaţă au dat în Millenium Bug la vreo zece ani după isteria Y2K. Ce s'a mai întâmplat după ce am povestit despre pana cipului?
Păi s'a'ntâmplat că o listă lungă de persoane în măsură să îşi dea cu părera au făcut frumos instructaj cu cei undeva în jur de 40 de milioane de germani posesori de carduri paralizate, învăţându'i de bine despre ce pot şi trebuie să facă şi cum să pună la punct banca pentru a ieşi fără traume morale şi financiare din afacerea asta. Bun, că băncile au reacţionat rapid, ştiind că Ministerul Protecţiei Consumatorului de la Berlin este sclavul consumatorului german, asta e una. Dar dincolo de chestii mărunte de genul gratuităţii retragerilor de bani de la ghişeu, clienţii loviţi de pana cipului au fost învăţaţi să solicite băncilor decontarea taxiului folosit de la POS-ul care le'a refuzat plata cu cardul până la filiala de bancă de la care au scos cash.
Drept e şi că vorbim despre Germania şi n'am nici cea mai vagă îndoială cu un pe neamţ sadea l'ar duce gândul să facă repede o plimbare cu taxiul până'n satul în care stă iubita pe banii băncii.
Da'mi aduc aminte cât de aventuroasă mi'a fost schimbarea cardului de debit la BRD. Două luni le'a luat să'l trimită din Dorobanţilor în Călăraşilor. De vină eram, desigur, întotdeauna eu.
După ultimele evoluţii am aşa o senzaţie vagă că m'am cuibărit într'o piele ede şobolan - nu de alta, da' mă uit în urmă cum se scufundă corabia.
Da' cum naibii să nu se scufunde când, iaca, unul dintre personajele cele mai adulate de cei ce'ar trebui să ne plătească poimâine-zi pensia stârneşte valul în tribună când scrie despre poate ultimul echilibrat portocaliu că este "un nene de care am auzit vag" - iar grosul asistenţei, în loc să'i spuie că'i prost (nu pen'c'ar fi, Doamne fereşte, ci pentru că, iaca, dacă nu'ţi măsori cuvintele, pici de prost!), chicoteşte la gluma de salvat turma...
A propos despre personaje adulate.
Un altul, la fel de băgat în seamă, este pus la zid pe un blog în vogă. Cică ar fi ajuns unde'a ajuns pen'că aşa a vrut destinul. Ajunsul replică: eşti prost! Subscriu. Ajunsul are dreptate. E o prostie să spui că ajunsul e ajuns pen'că aşa a vrut destinul când, de fapt, ajunsul a ajuns pen'că grosul, săracă ţară!, e sub nivelul lui.
Ziceam că trecem la treabă.
O păţiră, nemţii, cu "banii de plastic". Nu'i prea plăcut să stai în cabana din Alpi şi să te uiţi cum fierbe vinul sau schnaps-ul da' să nu poţi bea o cană pen'că nu merge POS-ul. Bun, partea faină'i că nu poţi nici să'i cumperi toate cele pe care le vede.
Cărţile de credit sau debit fabricate de nişte francezi cu pretenţii de lideri de piaţă au dat în Millenium Bug la vreo zece ani după isteria Y2K. Ce s'a mai întâmplat după ce am povestit despre pana cipului?
Păi s'a'ntâmplat că o listă lungă de persoane în măsură să îşi dea cu părera au făcut frumos instructaj cu cei undeva în jur de 40 de milioane de germani posesori de carduri paralizate, învăţându'i de bine despre ce pot şi trebuie să facă şi cum să pună la punct banca pentru a ieşi fără traume morale şi financiare din afacerea asta. Bun, că băncile au reacţionat rapid, ştiind că Ministerul Protecţiei Consumatorului de la Berlin este sclavul consumatorului german, asta e una. Dar dincolo de chestii mărunte de genul gratuităţii retragerilor de bani de la ghişeu, clienţii loviţi de pana cipului au fost învăţaţi să solicite băncilor decontarea taxiului folosit de la POS-ul care le'a refuzat plata cu cardul până la filiala de bancă de la care au scos cash.
Drept e şi că vorbim despre Germania şi n'am nici cea mai vagă îndoială cu un pe neamţ sadea l'ar duce gândul să facă repede o plimbare cu taxiul până'n satul în care stă iubita pe banii băncii.
Da'mi aduc aminte cât de aventuroasă mi'a fost schimbarea cardului de debit la BRD. Două luni le'a luat să'l trimită din Dorobanţilor în Călăraşilor. De vină eram, desigur, întotdeauna eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu